Greu de angajat la Penitenciarul Bistrița! Din 24 de absolvenți ai Școlii Naționale de la Târgu Ocna niciunul n-a trecut de concurs

Penitenciarul Bistrița a pierdut anul trecut 13 angajați prin pensionare și un agent prin demisie. Instituția n-a avut noroc nici când a venit vorba de angajarea unor noi agenți. Din cei 24 de candidați de la Școala Națională de pregătire a agenților de penitenciare de la Târgu Ocna nici măcar unul n-a reușit să treacă de concurs.

Potrivit unui raport al Penitenciarului Bistrița, anul trecut, instituția a pierdut nu mai puțin de 13 angajați: 12 dintre ei s-au pensionat, iar unul a demisionat. În aceste condiții, Penitenciarul Bistrița a vrut să înlocuiască personalul pierdut, cu ajutorul absolvenților Școlii Naționale de pregătire a agenților de penitenciare de la Târgu Ocna.

Ei bine, din cei 24 de candidați de la SNPAP Târgu Ocna, au fost declarați „admiși” la concurs 0 candidați! Penitenciarul a reușit însă să angajeze un candidat de la Academia Forțelor Terestre Sibiu.

Tot anul trecut, pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de dispozițiile legale, au fost sancționați 5 agenți (4 au primit o mustrare scrisă, iar unul o diminuare a salariului cu 5% pentru două luni).

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Atunci nu penitenciarul are o problema, ci școlile de agenți, care nu reusesc sa pregătească corespunzător viitorii candidați!! Desi sincer pare ușor ciudat că aceștia mai dau examene pe post! Ar trebui sa fie repartizați automat pe posturi după absolvire, in funcție de optiuni și rezultate, și de necesarul de posturi din sistem, cum e la MAI, in cazul politistilor și jandarmilor care au absolvit școlile de subofițeri sau Academia!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: