11.1 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

OAMENI din BN. Daniela și Ionuț Bizo ne pregătesc o surpriză culinară: Jamonul produs chiar în Bistrița-Năsăud…!

Daniela și Ionuț Bizo au revenit în Bistrița după aproape 20 de ani în care au trăit în Spania. Spre bucuria gurmanzilor, au adus cu ei secretele celei mai de preț specialități spaniole: jamonul.

Șunca tradițională iberică oferită cadou de sărbători, în Spania, alături de o sticlă de vin, a fost un mare succes și pentru Daniela și Ionuț Bizo.

Invitați în studioul Bistrițeanul Live, Daniela și Ionuț Bizo ne-au povestit cum au ajuns să transforme jamonul într-o afacere de succes la Bistrița.

Ionuț Bizo este „cortador profesional de jamon”, specializându-se în tăierea și păstrarea jamonului.

Ani de zile a fost managerul unei companii spaniole care producea, între altele, și celebrul jamon. A urmat zeci de cursuri de specializare, pentru că este o adevărată știință să pui în valoare acest produs.

Astăzi, când este solicitat, Ionuț Bizo ține cursuri despre tăierea și prepararea jamonului.

Povestea Casei Jamonului. Ionuț Bizo este „cortador profesional de jamon” și îi învață pe români cum să taie și savureze specialitatea spaniolă

Ionuț Bizo a mărturisit că lucrarea sa de dizertație tratează un subiect inedit: cum se poate produce jamonul în România.

Cel mai bun jamon din Spania se face doar dintr-o anumită rasă de porc. Eu aș prefera ca și rasă care să existe și în Bistrița-Năsăud – rasa Duroc. Și clima contează foarte mult, iar Durocul nu este o rasă sensibilă.

S-ar preta să fie crescut și în județul nostru.

Visul meu ar fi să aibă și Bistrița un jamon al ei. Să aibă și România un jamon cu care să ne mândrim… Cred că s-ar aclimatiza Durocul și la noi, la frigul care există. Porcii ar trebui să stea în aer liber și să facă mișcare. Este un factor care influențează mult gustul…”, a mai explicat Ionuț Bizo.

Ideea s-a înfiripat chiar la nunta lor. Când s-au căsătorit, Daniela și Ionuț Bizo au oferit oaspeților lor – la aperitive – un jamon personalizat.

A fost o premieră, am făcut aperitive speciale cu jamon, așa cum nu s-a mai văzut. A prins foarte bine. Oamenilor le-a plăcut foarte mult. Au rămas sarmalele și aperitivele cu șnițele, dar invitații noștri au golit tot ce ținea de jamon și brânzeturile iberice…”, a povestit Ionuț Bizo.

Acesta a mai explicat că ar fi vorba de o fermă de porci cu sute de exemplare, pentru că românilor le place foarte mult jamonul. „Poate o să reușesc să-i motivez pe țărani să-mi crească asemenea porci pentru jamon”, a mărturisit Ionuț Bizo.

Tânărul a explicat că în satul său natal, de pildă, în Hălmăsău (comuna Spermezeu), oamenii sunt foarte harnici. Dacă le-ar oferi rețeta, ar respecta întru totul detaliile necesare unui gust desăvârșit.

Un jamon produs în Bistrița-Năsăud presupune un anumit secret. „Aș vrea să combin o rețetă a spaniolilor pe care o știu de la A la Z. Și să adaug ceva în plus, ca să fie un produs autentic, de-al nostru, de la Casa Jamonului…”, a mai spus Ionuț Bizo.

Alte detalii despre activitatea tinerilor bistrițeni și planurile lor de viitor puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos: 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.