19 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

Legendă sau adevăr? COLIBIȚA, locul unei vindecări miraculoase

Colibița a fost desemnată zona cu cel mai curat aer din România. O legendă susține că o fetiță a fost vindecată în mod miraculos de tuberculoză în această zonă. Și asta nu e tot…

Specialiștii susțin că în Colibița se respiră cel mai curat aer din România. Unii merg până acolo încât spun că ar fi zona cu cea mai mare concentrație de ozon din Europa.

Cert e, că e mai bine de un secol de când Colibița e cunoscută ca fiind zona cu ”cel mai curat aer”.

O legendă legată de calitatea aerului de la „marea de la munte” datează încă din anii 1.800.

Potrivit legendei, în anul 1883, o fetiţă din Bistriţa, fiica unui sas înstărit, Hans Lewi, s-a vindecat de tuberculoză datorită aerului din această zonă, extrem de bogat în ozon. 

Cazul a făcut multă vâlvă la acea vreme, iar după puţin timp şi Erika Schuller, o arhitectă din Bistriţa, a scăpat de teribila boală a vremii şi a construit în zonă un sanatoriu cu 16 camere, unde erau trataţi bolnavii de tuberculoză.

Sanatoriul a funcţionat până în 1944, când a fost distrus de un incendiu în timpul războiului” scrie pe pagina de Facebook Poarta Transilvaniei.

Autoritățile județene au fost intrigate de aceste legende, așa că au comandat propriul studiu privind calitatea aerului de la Colibița. Iar oamenii de știință au confirmat: Colibița CHIAR are o calitate superioară a aerului.

Poveştile celor care s-au vindecat de tuberculoză datorită proprietăţilor curative ale aerului din zonă au fost confirmate printr-un studiu comandat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, care a vrut să vadă dacă aerul de la Colibiţa este într-adevăr special.

În urma studiului de aer a rezultat că valoarea concentraţiei maxime de ozon măsurată în Colibiţa este de 90 micrograme/m3. Valoarea medie în România este de 72,6 micrograme/m3”, transmit promotorii Porții Transilvaniei.

Conform datelor oferite de specialiști, zona Colibița se aseamănă cu zona munților Alpi.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Unde putem citi studiul?

    Concluzia promotorilor Porții Transilvaniei lasă de dorit. Nu înteleg de ce se compară o valoare maximă cu o valoare medie? Cu atât mai mult cu cât diferența de la valoarea maximă la valoarea medie e ~20%.

  2. Sratiunea are canalizare? Daca nu are canalizare e gresit ceva in studiile alea …se confunda azotul amoniacal cu ozonul….e un fel care e la fel pentru manelisti…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.