18.2 C
Bistrița
luni, aprilie 29, 2024

Lorant Sas, deputat REPER: Comasarea alegerilor este noua petardă politică a coaliției PSD-PNL

„Comasarea alegerilor este noua petardă politică a coaliției PSD-PNL”, consideră deputatul REPER Lorant Sas.

Se consumă ședințe tensionate între ei, liderii din teritoriu își dau cu părerea și cu toții își fac calcule despre cum primarii din teritoriu ar contribui la rezultatul fiecărui partid. Dar nu interesează pe nimeni că ceea ce fac este împotriva jurisprudenței CCR, a recomandărilor Comisiei de la Veneția, împotriva bunului-simț, a principiilor guvernatoare ale statului de drept şi chiar împotriva a ceea ce ei înşişi susțineau acum ceva vreme”, subliniază deputatul Lorant Sas.
Există o decizie a CCR din 2012 care spune, negru pe alb: „Curtea mai reţine că organizarea la aceeaşi dată a celor două categorii de alegeri determină încălcarea dreptului de a fi ales, prevăzut de art.37 din Constituţie.”
Mai mult, premierul Marcel Ciolacu, chiar el, apărătorul democrației, a sesizat în 2020 Comisia de la Veneția cu privire la posibila încălcare a jurisprudenței Uniunii Europene prin modificarea legilor electorale cu mai puțin de un an înainte de alegeri.

Să luăm aminte la cuvintele președintelui PSD:

În opinia noastră, reflectată în pozițiile adoptate anterior de cele mai reprezentative organisme europene în materie, precum Comisia de la Veneția, realizarea unor modificări structurale de asemenea natură ale sistemului electoral, afectează în mod direct stabilitatea dreptului electoral, putând favoriza anumite partide, în tentația lor de a-și crea condiții avantajoase în competiția electorală.
Este așadar un abuz de putere evident, care încalcă în mod flagrant Constituția României și standardele de bună practică în materie electorală definite de Comisia de la Veneția și împărtășite de toate statele membre ale Uniunii Europene.
Considerăm că operarea unor modificări atât de ample asupra legislației electorale, cu foarte puțin timp înainte de data alegerilor, ar crea un precedent inacceptabil în spațiul Uniunii Europene, cu efecte incalculabile pe termen lung ce ar putea altera în mod ireversibil fundamentele democrației românești și europene.

Mai jos, scrisoarea lui Ciolacu:

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Nelooh pazitorul Ormaşilor , ostașul Ostaşilor.. și a ajutoarelor socialo culturale, apelați cu încredere prin coabitare Învingem justiția ..

  2. PNL o ţine langa cu comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale desi acest lucru nu are nici o ratiune, dar a uitat de modificarea sistemului electoral pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi care a fost definită de prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, în februarie 2020, drept prioritatea numărul unu a liberalilor. De asemenea eliminarea pensiilor speciale pentru aleșii locali reprezintă este o altă temă față de care liberalii au avut o poziție categorică, dar care a rămas neonorată . Pensiile speciale ale aleșilor locali nu au fost eliminate, ci doar prorogate an de an pentru a nu intra în plată. Si exemplele ar putea continua. Acum liberalii se lamentează cu masuri de-a dreptul idioate privind comasarea alegerilor , in speranta că aceatea ar putea să-i salveze la alegerile care se apropie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.