14.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 29, 2026

Dr. Marius Orzan, despre afecțiunile inimii: Pacienții descriu foarte diferit simptomele

Dr. Marius Orzan, medic primar Cardiologie, a explicat în emisiunea „Medicina pe limba ta” că durerile în piept trebuie investigate, în special la persoanele cu vârsta peste 40 de ani. „Pacienții descriu foarte diferit simptomele” – spune medicul cardiolog.

Prima emisiune pe care am făcut-o împreună a fost cu impact. Am mulți prieteni care mi-au povestit. Și pacienți. Am avut de puțin timp un pacient care mi-a venit la consult și mi-a zis că are dureri în piept, exact cum am povestit eu într-o emisiune – în emisiunea de la Bistrițeanul. I-am spus că asta a fost acum doi ani și ceva. Mi-am zis că dacă oamenii se orientează după doi ani după o emisiune, atunci trebuie să mai facem una, să povestim încă o dată despre asta. (…)

De obicei, întreb pacienții ce lucrează. Am avut câțiva nemulțumiți, aveau impresia că îi întreb ce lucrează ca să știu ce bani au, ce meserii au. Eu îi întreb, că dacă de exemplu, pacientul e tractorist, îi explic legat de tractoare, dacă e șofer, îi explic legat de camion. Trebuie să îi explici omului ca să înțeleagă, acest lucru e foarte important„, a declarat dr. Marius Orzan în cadrul emisiunii.

Medicul cardiolog a mai precizat că durerea toracică la o persoană care are peste 40 de ani trebuie investigată.

Dacă este o durere pe care o avem pentru că ne-am lovit sau e o chestie clară, de undeva, atunci nu este o problemă. Dacă este o durere care apare la efort, care apare în mod anormal, o durere pe care nu ai avut-o sau e o durere care se accentuează, atunci trebuie să vedem despre ce e vorba.

Asta se face mergând la medicul de familie, care îndrumă pacientul sau îl orientează, îi dă un tratament până când ajunge la un consult. Și diagnosticăm și vedem unde este problema, unde nu este problema, unde trebuie făcute investigații speciale„, a completat acesta.

Dr. Marius Orzan a mai explicat faptul că pacienții descriu foarte diferit simptomele.

Este foarte important de reținut faptul că nu toate durerile sunt la fel, că dacă pacientul are tipul ăsta de durere, atunci are problema asta. Sunt pacienți, 5 unul după altul, care descriu același lucru și au total altceva.

Teoretic, în 70 % dintre cazuri, durerea este cu caracter de apăsare, de strângere. Pacientul o descrie ca o apăsare în piept, ca o presiune, ca un bolovan pe piept. Pe unii, dacă îi întreb dacă îi doare, spun că nu îi doare, că îi apasă. Nu trebuie să ne limităm la cuvântul durere. Unii nu simt o durere, simt o apăsare, o strângere, o presiune în piept. Sunt unii la care le amorțesc mâinile, sunt alții pe care îi doare în gât, ca o strângere de gât. Sunt alții pe care îi doare în urechi. Durerea este variabilă ca și formă și intensitate”, a mai spus medicul cardiolog.

Mai multe detalii puteți afla urmărind întreaga emisiune, mai jos:

 

Un proiect Bistrițeanul.ro susținut de MedTotal – Policlinica Ta, tratamentul TOTAL pentru sănătatea ta.
MEDTOTAL – Bistrița, Str 1 Decembrie, Nr 30

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Felicitari ptr. emisiune multă sănătate D lui Doctor, ptr. tot ce face l am cunoscut in 2018 la Tg Mureș la Cardiomed! Mult succes in tot ce face!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: