„Nu sunt un diagnostic”: În 4 octombrie, la Casa cu Lei, admirăm lucrările realizate în Secția de Psihiatrie a Spitalului Bistrița și la „Micul Prinț”

Deși sunt dintre noi, sunt ai nimănui. Marți, 4 octombrie, la Casa cu Lei, avem șansa înțelegem cât de mult bine poate face unui pacient cu probleme mentale să fie tratat ca o ființă umană. La fel de valoroasă. „EI sunt NOI…”

Marți, 4 octombrie, de la ora 17, la Casa cu Lei, suntem cu toții invitați la inaugurarea unei expoziții speciale.

Se intitulează „Nu sunt un diagnostic” și face parte din proiectul „Neurodiversitate și Creativitate: Interventii Culturale”. Proiectul este co-finanțat de AFCN și Centrul Cultural Municipal George Cosbuc.

Expoziția conține lucrări surprinzătoare realizate de pacienții Secției de Psihiatrie din Spitalul Județean Bistrița și copiii de la Centrul „Micul Prinț”. 

Vernisajul are loc în luna dedicată activităților de promovare a sănătății mentale și de reducere a stigmei și discriminării asociate tulburărilor psihice – transmit organizatorii.

De ce este important să participăm la vernisajul expoziției „Nu sunt un diagnostic”?

Pentru că dovedim astfel că susținem drepturile pacienților și încurajăm integrarea lor în comunitate. 

Veți fi surprinși de creativitatea și viziunile unice asupra lumii ale semenilor noștri – ne asigură organizatorii. 

Deși sunt dintre noi, sunt ai nimănui.

Am făcut numeroase campanii pentru drepturile pacienților psihatrici. Recunosc valoarea și importanța unei campanii pentru reducerea stigmei în domeniul sănătății mintale. Dacă veți fi alături de noi pentru a le recunoaște valoarea umană și talentul, înseamnă că nu sunt singuri”, mărturisește Ana Dragu, psiholog și coordonator la Centrul pentru Resurse și Referință în Autism Micul Prinț.

Aștept de la STAT cât mai multă implicare, deoarece, de prea mult timp Psihiatria e Cenușăreasa medicinei, fiind GRAV SUBFINANȚATĂ.

Putem să le oferim consiliere și suport. Pentru că le este tare, tare greu. Să îi ajutăm să se informeze din surse sigure și să înțeleagă că cel drag lor nu este definit prin diagnosticul pe care îl are. 

Cunosc prea bine disperarea unui astfel de diagnostic și tot ce vine la pachet cu el.

Dacă vreau ceva, e mobilizare națională și legislație suportivă care să ofere familiilor sprijinul financiar și liniștea necesară de a se ocupa de cei dragi lor și de a contracta măcar serviciile minime necesare recuperării.

Vreau să fiți și VOI alături de ei. Și prin proiecte de acest fel să vă arătăm cât de mult bine poate face unui pacient să fie tratat ca o ființă umană, egal valoroasă. EI sunt NOI”, subliniază Ana Dragu.

Mai multe detalii despre Neurodiversitate și Creativitate: Interventii Culturale puteți urmări accesând linkurile de mai jos: 

VIDEO: Neurodiversitate și Creativitate: Intervenții Culturale, pentru pacienții cu tulburări psihice din Bistrița

INEDIT! Când arta face bine: ateliere de creație pentru pacienții Secției de Psihiatrie

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: