27.7 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

Un incendiu puternic a lăsat o familie pe drumuri, în prag de sărbători. AJUTĂM?

O casă din localitatea Lunca Sătească, comuna Târlișua, a fost mistuită, duminică, de un incendiu. O mamă singură, fiica și ginerele său au rămas pe drumuri, în prag de sărbători. AJUTĂM??

Pompierii militari au fost solicitați să intervină duminică la un incendiu izbucnit la o casă situată în localitatea Lunca Sătească, comuna Târlișua.

În urma incendiului a fost afectată casa în proporție de aproximativ 70%, iar proprietara a suferit un atac de panică, fiind transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pe rețelele de socializare s-a făcut apel la toți cei care doresc să facă o faptă bună:

Revin cu un nou apel cu privire la incendiul care s-a petrecut în Duminica Floriilor la o gospodărie din Lunca Sătească.

Situația familiei este una mai aparte, aceștia au trecut prin încercări grele în ultimii ani. Iar acum, casa din lemn pe care o aveau, a ars din temelii. Doamna Florentina a crescut singură două fete, una dintre ele a decedat în urmă cu câțiva ani, datorită problemelor de sănătate avute. A mai rămas doar cu fiica Denisa, care este abia trecută de adolescență.

Ne vom implica și noi direct pentru a sprijini această familie și vom ajuta la reconstrucția casei!

Acum, în preajma sfintelor sărbători pascale, îi rog de asemenea pe toți cei care pot să dea o mână de ajutor acestei familii aflate în dificultate, să folosească datele de contact de mai jos. Doamne ajută!”, spune primarul comunei Târlișua, Vlăduț Purja.

Dacă doriți și dumneavoastră să întindeți o mână de ajutor acestei familii, puteți face donații aici:

Florentina Coptil – 0741430615

Marius Carhaț – 0731469140, ginerele

CONT BANCAR
Florentina Coptil

RO90RNCB0039058605200003

Marius Carhaț

RO37BTRLRONCRT0CK9015101

Mai multe detalii puteți afla de mai jos:

FOTO: Casă cuprinsă de flăcări, în Lunca Sătească. Proprietara a suferit un atac de panică

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: