25.1 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

„O Poveste străveche de Crăciun”: colinde cu instrumente medievale, animație și ateliere meșteșugărești, duminică, în centrul orașului

După succesul primei ediții, înregistrat anul trecut, o nouă ”Poveste străveche de Crăciun” va fi spusă din nou la Bistrița, pe data de 15 decembrie, în centrul orașului. Organizatorii au pregătit colinde tradiționale cu instrumente medievale, animație medievală, ateliere meșteșugărești, concursuri hazlii și multe alte surprize.

Evenimentul este inspirat de spiritul Crăciunului de altădată și va diversifica programul activităților Târgului de Crăciun, pe modelul târgurilor medievale de advent din Europa Centrală și de Vest: muzică – colinde tradiționale, în orchestrație autentică, cu instrumente medievale (fluiere, cimpoaie, hurdy-gurdy, cittern, rauschpfeiffe, surle, tobe), precum și corale, așa cum erau interpretate în urmă cu secole, animație medievală, ateliere meșteșugărești din materiale naturale și reciclate, concursuri hazlii.

Toate acestea se alătură căsuțelor cu decorațiuni, artizanat și preparate gastronomice din cadrul Târgului de Crăciun, iar centrul istoric al orașului în care s-au păstrat elemente de patrimoniu cultural din perioada renascentistă, precum și simbolul orașului, Biserica Evanghelică, proaspăt renovată, oferă cadrul propice pentru un spectacol vizual aparte„, transmit organizatorii.

Programul este următorul:

12.00 – Moment muzical cu Cimpoierii din Transilvania
15.00 – Moment muzical cu Cimpoierii din Transilvania/ Concursuri hazlii
15.30 – Atelier meșteșugăresc*: Îngerași împletiți din papură cu Organic Art
16.30 – Moment muzical cu Cimpoierii din Transilvania/ Concursuri hazlii
17.00 – Atelier meșteșugăresc*: Ornamente de Crăciun din materiale naturale și reciclate cu Asociația Aripi de Copil
18.00 – Concert de colinde Cimpoierii din Transilvania – partea I
18.30 – Concursuri hazlii
19.00 – Concert de colinde Cimpoierii din Transilvania – partea a II-a
18.30 – Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistrița – microrecital de colinde tradiționale
20.00 – After Party Medieval
Pe tot parcursul zilei (între orele 12.00 – 20.00): animație medievală.

Atelierele sunt gratuite și destinate, în special, copiilor cu vârsta 8 +, iar înscrierile se fac prin mesaj pe WhatsApp la: 40 771 294 416.

La eveniment vor participa cimpoierii din Transilvania – muzică medievală/ colinde tradiționale, elevi și profesori ai Liceului de Muzică „Tudor Jarda” Bistrița și voluntarii EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud.

Programul detaliat îl găsiți pe www.bistritamedievala.ro și pe pagina de Facebook Bistrita
Medievala.

Proiectul este implementat de Asociația Culturală Bistrița Medievală, fiind finanțat nerambursabil din bugetul local al Municipiului Bistrița pe anul 2024.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.