7 C
Bistrița
marți, martie 31, 2026

Paul, paramedicul care a ajuns primul la pilotul decedat la Colibița: „Am respectat protocolul, am făcut tot ce am putut”

Paul Ceușan, un tânăr de 21 de ani a ajuns primul la pilotul căzut cu avionul în Colibița. Paramedic de profesie, tânărul era în timpul liber, însă a încercat cu tot ce a avut la îndemână să îl salveze pe pilot. A fost scos din stopul cardio-respirator de 4 ori, însă organismul nu a mai putut lupta.

Paul Ceușan a povestit pentru news.ro cum a încercat să îl salveze pe pilotul avionului ușor prăbușit ieri în lacul Colibița. Acesta se afla alături de prieteni pe malul lacului, lângă un complex.

Când a văzut că avionul cade în lac nu a stat pe gânduri și a mers cu o barcă cu motor la fața locului. Acesta l-a luat în barcă pe pilotul care se afla în stop cardio-respirator. Tot acolo a început resuscitarea acestuia.

„Am început resuscitarea, aveam un tricou pe mine, sunt paramedic, este un protocol pe care trebuie să-l urmezi la o resuscitare, este un ritm pe care trebuie să îl respecți. Sunt 30 de compresiuni și 2 ventilații. Ventilațiile de obicei, când sunt pe echipaj de autospecială de prim-ajutor, sunt niște accesorii cu care poți să ventilezi. Fiind în timpul liber, am făcut hiperextensia capului ca să-l eliberez căile aeriene, mi-am pus tricoul pe fața lui și mi-am făcut mâna ca o pâlnie. Am făcut ventilațiile și compresiuniile, le-am făcut exact așa cum trebuie”, a povestit paramedicul pentru news.ro.

În timp ce tânărul aplica menevrele de resuscitare au ajuns și echipajele medicale. S-a continuat protocolul de resuscitare, pilotul fiind scos din stopul cardio-respirator de 4 ori, însă în cele din urmă corpul i-a cedat.

Pilotul a primit sânge la fața locului

„A venit și elicopterul de la Mureș, i-a fost donat sânge, i-au făcut drenaj la plămâni, de la ponton l-am dus direct la elicopter, era ieșit din stop, avea valori cât de cât bune, după vreo 2 minute de când l-am băgat în elicopter l-am scos din nou, fiind intrat iar în stop cardio-respirator. În elicopter este foarte puțin spațiu, l-am scos afară, am început iar resuscitarea. A murit victima apoi la scurt timp”, mai spune tânărul.

Acesta povestește că l-a impresionat prietenul său cu care era în barcă care îi spunea: „Paul, trezește-l”, moment în care i-a spus: „Îmi dau toate puterile să îl trezesc”.

Paul Ceușan are 21 de ani și lucrează la ISU de aproape doi ani.  Tânărul spune că este cel mai grav accident la care a intervenit. Și fratele său, cu 3 ani mai mare, lucrează tot la ISU.

Foto: news.ro

Mai puteți citi pe acest subiect:

FOTO – Anchetatorii clujeni au luat la puricat avionul ușor care s-a prăbușit în Colibița

FOTO/VIDEO: Avion ușor, prăbușit în Lacul Colibița. Pilotul a murit

VIDEO: Afaceristul Marius Ionașcu, pilotul mort în accidentul de pe Lacul Colibița

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Stewo Năsăud face angajări! Se caută asistent manager, magazioner, facturist. NOI locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud angajează asistent manager, magazioner, facturist și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Casa EMA, TRANSMIXT Bistrița, GB Instaplan, BistriVET, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

Prezentare cu degustare: Agenția de Nunți Avramii prezintă noile meniuri pentru sezonul 2026 – 2027!

Așa cum știm cu toții, o nuntă de poveste începe cu o experiență culinară de neuitat!...

MATEROM AUTOMOTIVE schimbă regulile: Test Drive Extins* de până la 48h cu modelele Škoda

Materom Automotive aduce în Bistrița un concept nou: Test Drive-ul Extins Škoda, o experiență care îți oferă suficient timp să descoperi cu adevărat mașina pe care vrei să o cumperi. Nu doar o probă. O experiență reală