POEZIA, la Bistrița: Bistriteanul.ro vă oferă 15 cărți rare de poezie. CADOU

Cititorii noștri, mai norocoși decât ai lor!  🙂 Dacă tot se întâmplă în aceste zile Poezia la Bistrița – ne-am gândit că meritați un cadou. Bistriteanul.ro vă oferă 15 cărți de poezie cadou…!

15 cărți de poezie rare – în ediții vechi care nu se mai găsesc acum în librării – vor ajunge (cadou!) la cititorii Bistriteanul.ro.

Între cărțile de poezie cadou se regăsesc și trei volume ale unor poeți bistrițeni. E vorba de  Romulus Moldovan (rupt), Ana Dragu (Iarbă pentru fiare) pe care mulți o cunoașteți în calitate de coordonator al Centrului „Micul Prinț”. Și Gelu Vlașin – poetul reîntors din Spania și stabilit la Telciu.

carti de poezie cadou 0carti de poezie cadou 2Aveți onoarea să primiți și faimoasa Carte Alcool scrisă de Ion Mureșan.

Dar și apreciatul volum de poezie Lumea lui Cal de Foc sermnat de Madi Stan – poeta care a locuit câțiva ani la Bistrița. A publicat la Editura Charmides volumul de poezii amintit mai sus. Ulterior, Madi Stan a emigrat în Canada, după un stagiu de câțiva ani în China.

carti de poezie cadou 1Printre cărțile pe care le puteți primi cadou se numără și Santinela de Lut – semnată de Cosmin Perța, invitat în acest an la Festivalul Poezia e la Bistrița.

Cosmin Perța va susține un atelier de scrire creativă pentru liceeni în 16 iulie, la Palatul Culturii, de la ora 9.30.

Oferim aceste volume CADOU – primilor cititori Bistrițeanul.ro care ne trimit poemul preferat semnat de unul dintre poeții invitați la această ediție – până joi, 15 iulie la ora 18.00.

Cum ar veni – aveți de ales poemul preferat din autori precum Răzvan Andrei, Radu Andriescu, Lena Chilari, Bibiana Collado Cabrera (Spania). Denisa ComănescuSzáva Csanád (România/Ungaria) sau Monica Cure (SUA). Andrew Davidson-Novosivschei (SUA), Andrei Dosa, Gelu Diaconu, Lorena Enache sau Benji Horváth (România/Ungaria). Diana Iepure, Ágnes Kali (România/Ungaria) sau Ion Mureșan. Angelo Nestore (Spania) sau Cosmin Perța. Ion Pop, Veronica Ștefăneț (Republica Moldova), Ioana Tătărușanu, Miruna Vlada și Andrei Zbîrnea.

Căutați pe net, documentați-vă, citiți și alegeți poemul care vă place în mod deosebit.

Îl așteptăm apoi pe adresa de mail [email protected] sau în comentarii pe pagina noastră Facebook.

Aflăm cine se alege cu cele mai frumoase cadouri-poezii sâmbătă, 17 iulie 2021. 

Programul complet al festivalului Poezia e la Bistrița poate fi consultat mai jos: 

Poezia, din nou la Bistrița! Cu lecturi speciale, concerte de flamenco și ateliere de scriere creativă pentru liceeni

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: