Prețul Covidului: Aproape 7 milioane lei pentru concedii medicale în 2021!

Vilhelm Szekely, directorul CAS BN, a explicat că anul trecut s-au plătit concedii medicale de 10 milioane de euro. Anul acesta, plata pentru concediile survenite în urma infectării cu Sars-Cov-2, a ajuns la aproape 7 milioane de lei.

În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, directorul CAS BN a expus câteva date privind concediile medicale acordate de instituție.

Anul trecut, că e cel mai recent an, am plătit concedii medicale de peste 50 de milioane de lei, adică peste 10 milioane de euro”, a explicat Vilhelm Szekely.

Dintre aceștia, puțin peste un milion de lei au mers către cei depistați cu COVID. În 2020 au fost peste 3.000 de carantinați.

covid 2020 carantina 2020

În top 10 cele mai multe solicitări de concedii medicale, pentru anul 2020, locul doi îl ocupă Spitalul Județean de urgență Bistrița, dar apare și serviciul SAJ, Primăria Bistrița și spitalul din Năsăud.

concedii medicale 2020

Valoarea concediilor medicale plătite până la final de septembrie 2021 se ridică la peste 40 de milioane de lei. Și, deși numărul de persoane carantinate în 2021 a scăzut, plata concediilor în urma infectării cu COVID a ajuns la aproape 7 milioane de lei.

carantina 2021 covid 2021

În ceea ce privește TOP 10 firme/instituții ce au solicitat concedii medicale, rămân aceleași ca și în 2020. Doar sumele ce trebuie plătite diferă.

concedii medicale 2021

Atât cei de la CAS BN cât și de la DSP BN au recunoscut că sunt persoane care au beneficiat de concedii medicale deși NU erau bolnavi. Aceștia doar erau în carantină din cauza aparținătorilor infectați.

Totuși, nu există o statistică a celor ce au beneficiat de aceste concedii.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: