13.2 C
Bistrița
joi, iulie 30, 2026

Prima victorie a Gloriei în liga secundă vine exact împotriva celor de la CS Dinamo București

Schimbarea la nivel de staff tehnic se pare că a fost una benefică pentru echipa de fotbal a CS Gloria Bistrița. Noul antrenor al Gloriei, Nicolae Grigore, reușeste să debuteze cu victorie în fața propiilor suporteri, chiar împotriva galonatei echipe a celor de la CS Dinamo București.

Un meci bun făcut de gruparea bistrițeană, care cu noul suflu adus de staful proaspăt ajuns la Bistrița, Nicolae Grigore – antrenor principal, Ionuț Mazilu – antrenor secund și Andrei Tamaș – preparatorul fizic, se pare că în acest meci a fost formula câștigătoare, cele 3 puncte puse la bătaie au intrat în visteria Gloriei.

La finalul acestei partide care a adus Gloriei cele 3 puncte, antrenorul principal Nicolae Grigore ne-a declarat că este optimist și că își dorește ca echipa să crească de la meci la meci iar spectatorii prezenți să fie mulțumiți de evoluția formației de suflet a bistrițenilor.

Următoarea partidă a CS Gloria Bistrița va fi pe data de 20 Septembrie, în deplasare la CSM Reșița, începând cu ora 11.00.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: