24.7 C
Bistrița
marți, iulie 14, 2026

Primarul Turc mizează doar pe pârtia pentru copii anul acesta: „Sunt sceptic!”

În cadrul unei conferințe de presă, primarul Ioan Turc a precizat că cel mai probabil și în acest an va fi deschisă doar pârtia pentru copii. Dacă vremea va permite va fi deschisă toată pârtia, însă edilul este sceptic.

Întrebat dacă va fi deschisă pârtia de schi iarna aceasta, primarul Ioan Turc a spus că speră să funcționeze pârtia pentru copii. În ceea ce privește întreaga suprafață, edilul este sceptic, judecând după anii trecuți.

„Eu sper ca măcar pârtia pentru copii va putea fi funcțională. Sunt destul de sceptic în ceea ce privește folosirea întregii pârtii. Așa cum am observat anii trecuți, vremea nu ne-a lăsat să folosim întreaga pârtie, dar totuși 2-3 săptămâni pârtia pentru copii a funcționat. Dacă va permite vremea o vom deschide întreaga pârtie”, a declarat Ioan Turc, într-o conferință de presă.

Potrivit meteorologilor avem slabe șanse să vedem funcționând pârtia anul acesta, întrucât se anunță temperaturi peste medie în toată luna decembrie. În ianuarie și februarie 2022 se anunță și câteva perioade cu ger.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.