18.1 C
Bistrița
sâmbătă, mai 11, 2024

PRO-VERB: După poame cunoști pomul, după fapte cunoști omul…

După poame cunoști pomul, după fapte cunoști omul – spune un proverb românesc care ne recomandă ca, mai ales în cazul judecăților de valoare, sau a promisiunilor și a proiectelor mărețe să ne uităm la faptele celor care le emit.

Hagi a fost un mare fotbalist dar îl are ca șef la federație pe Burleanu care se pare că a jucat ceva meciuri de minifotbal la viața lui. Sunt oameni care nu au scris niciodată o carte dar hotărăsc cine este scriitor și cine nu. Sau dau bani pentru publicare cui le place și premii mari cui le convine. Sunt oameni care nu au prins odată vioara în mână dar știu ei bine cine cântă bine și rău în lumea asta și așa mai departe.

De multe ori judecă și stabilesc grile de valoare în lumea noastră oameni pe care nu îi recomandă faptele reușite anterioare. Ci sunt doar norocoșii beneficiari ai unor conjuncturi favorabile, a unor șmecherii pe care le-au învățat și aplicat ca să ajungă în fruntea bucatelor.

E cazul să spun că în cenaclul Junimea din care făcea parte și tânărul Mihai Eminescu era șef un anume domnișor Plăcintă care stabilea acolo cine este poet și cine nu. Pe Mihai îl punea la coada șirului. De el nu își mai aduce aminte nimeni decât printr-un catren pe care, la un moment dat Eminescu, supărat că este desconsiderat, i l-a adresat plin de ironie.

Câți de ăștia ca domnișorul Plăcintă ne judecă și astăzi viața sau faptele și ne pun în cutii după bunul lor plac? Mulți sunt, vă spun eu, mulți…

Dar ia să-i luăm noi odată la rost și să-i întrebăm despre faptele lor… Au cădea ca poamele putrede din pom… Că doară După poame cunoști pomul, după fapte cunoști omul…

Alexandru UIUIU
Alexandru UIUIU
Alexandru UIUIU este scriitor, absolvent al Facultății de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca. A fost redactor-şef adjunct al cotidianului „Actualitatea BN" în 1998, debutând în 1988 la „Vatra" cu un grupaj de proză scurtă. A colaborat cu eseuri, recenzii, studii, proză la publicațiile „Familia", „Contrapunct", „Luceafărul", „Steaua", „Hyperion", etc. A publicat: „Ridicarea în genunchi” (roman 1999), „Socrate - Poetul” (prozo - poeme, 2000), „Aşteptând-o pe Godette” (teatru, 2003), „Sfîşierea sau a doua venire” (2006), Țara ascunsă (În 2012 volumul I, 2018 volumul II), „Agentul de vînzări” (2019), Fereastra din tavan (teatru, 2023).

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Vai cât adevăr.
    Ziariști pensionați din sistem care n-au nicio pregătire dar contra cost lansează articole fără o minimă verificare, fara pic de rușine.
    Și câți mai sunt din ăștia.
    Da, pomul se cunoaște după poame și omul după fapte.👍

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.

Crama Veche caută Administrator întreținere clădiri, barman și ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Tehnoprod Plast SRL Bistrita, Clinica Sanovil, Aquabis și RCB Electro. 

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.