Omul bun e luat de fraier – s-a observat și a rămas această vorbă ca să consfințească o realitate. Nu știu dacă ați băgat de seamă, dar s-a umplut țara de șmecheri. Iar a fi șmecher a devenit o calitate râvnită și un model de viață.

Dacă a fi bun înseamnă a fi fraier, a fi șmecher înseamnă a fi rău. Înseamnă să te umpli de bani și avantaje, fără să ții cont de lege și bun simț. Să îți faci scară din cei trădați și înșelați, să ai la mână oameni buni pe care să-i iei de fraieri și să-i exploatezi în folos propriu. Așa-i cu șmecherii.

A fi fraier este echivalent cu a fi fazan, că noi românii mai avem expresii de acestea: am căzut de fazan… Șeful mă ia de fazan. Sau hai, mă, nu fii fazan!

Dar ce face fazanul de a ajuns așa celebru în vorbele de duh? Poi în vremea reproducerii făzănița face ouă și se așază pe cuib să le clocească în vreme ce fazanul stă și o păzește și aduce de mâncare. Dacă într-o vreme femela se plictisește, se ia și se duce și ouăle rămân să se răcească. Neavând încotro, fazanul se așează pe cuib și preia clocitul ouălor, ca să aibă și el pui. Așa stă treaba cu fazanul și experiența lui s-a extins asupra tuturor care fac treaba altora fără nici o plată. Fraier ori fazan e totuna.

Dar puii oare nu o să fie ei recunoscători? Nu spun asta neapărat în apărarea celor care sunt luați de fraieri sau fazani. Dar Dumnezeu – de care șmecherii nu au nevoie – din ceruri pe toate le vede. Iar în credința noastră populară se spune că pe lângă poporul care umblă deasupra pământului mai este în această lume un popor al blajinilor. Și că numai de dragul lui mai ține Cel De Sus lumea laolaltă.

Da, da: lacrima curată a celor blajini este salvarea lumii oamenilor.

Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea