18.4 C
Bistrița
vineri, iulie 4, 2025

PRO-VERB: Omul bun e luat de fraier…

Omul bun e luat de fraier – s-a observat și a rămas această vorbă ca să consfințească o realitate. Nu știu dacă ați băgat de seamă, dar s-a umplut țara de șmecheri. Iar a fi șmecher a devenit o calitate râvnită și un model de viață.

Dacă a fi bun înseamnă a fi fraier, a fi șmecher înseamnă a fi rău. Înseamnă să te umpli de bani și avantaje, fără să ții cont de lege și bun simț. Să îți faci scară din cei trădați și înșelați, să ai la mână oameni buni pe care să-i iei de fraieri și să-i exploatezi în folos propriu. Așa-i cu șmecherii.

A fi fraier este echivalent cu a fi fazan, că noi românii mai avem expresii de acestea: am căzut de fazan… Șeful mă ia de fazan. Sau hai, mă, nu fii fazan!

Dar ce face fazanul de a ajuns așa celebru în vorbele de duh? Poi în vremea reproducerii făzănița face ouă și se așază pe cuib să le clocească în vreme ce fazanul stă și o păzește și aduce de mâncare. Dacă într-o vreme femela se plictisește, se ia și se duce și ouăle rămân să se răcească. Neavând încotro, fazanul se așează pe cuib și preia clocitul ouălor, ca să aibă și el pui. Așa stă treaba cu fazanul și experiența lui s-a extins asupra tuturor care fac treaba altora fără nici o plată. Fraier ori fazan e totuna.

Dar puii oare nu o să fie ei recunoscători? Nu spun asta neapărat în apărarea celor care sunt luați de fraieri sau fazani. Dar Dumnezeu – de care șmecherii nu au nevoie – din ceruri pe toate le vede. Iar în credința noastră populară se spune că pe lângă poporul care umblă deasupra pământului mai este în această lume un popor al blajinilor. Și că numai de dragul lui mai ține Cel De Sus lumea laolaltă.

Da, da: lacrima curată a celor blajini este salvarea lumii oamenilor.

Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea

Alexandru UIUIU
Alexandru UIUIU
Alexandru UIUIU este scriitor, absolvent al Facultății de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca. A fost redactor-şef adjunct al cotidianului „Actualitatea BN" în 1998, debutând în 1988 la „Vatra" cu un grupaj de proză scurtă. A colaborat cu eseuri, recenzii, studii, proză la publicațiile „Familia", „Contrapunct", „Luceafărul", „Steaua", „Hyperion", etc. A publicat: „Ridicarea în genunchi” (roman 1999), „Socrate - Poetul” (prozo - poeme, 2000), „Aşteptând-o pe Godette” (teatru, 2003), „Sfîşierea sau a doua venire” (2006), Țara ascunsă (În 2012 volumul I, 2018 volumul II), „Agentul de vînzări” (2019), Fereastra din tavan (teatru, 2023).

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...