27.7 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

Proiect: Șoferii ar putea fi amendați pe baza filmărilor realizate în trafic de alți șoferi

Proiectul de ordonanță referitor la filmările video în trafic intră din nou în dezbatere publică, în această săptămână, anunță Digi 24. Acesta propune amenzi usturătoare inclusiv pentru șoferii care comit ilegalități sau agresiuni în trafic și sunt filmați de alți șoferi, cu un mobil sau o cameră de bord. 

Se impune însă o condiție. Cei care filmează trebuie să-și asume o declarație pe propria răspundere că probele video nu sunt modificate.

S-a discutat despre acest proiect încă din toamna lui 2023. Scopul ar fi să se reducă numărul de accidente auto grave. Potrivit Avocat.net, și administratorii drumurilor publice pot trimite Poliției înregistrări video cu comportamente agresive.

Prin viitoarea ordonanță se introduce o excepție de la actuala regulă. Regula stabilește că polițiștii rutieri trebuie să constate contravențiile direct sau cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Astfel, cei ce au fost martori ai unui comportament agresiv în trafic vor putea încărca înregistrarea video făcută cu camera de bord sau cu telefonul pe „platforme informatice destinate furnizării de servicii electronice”, se menționează în proiect.

Între agresiunile care pot fi sancționate se află și:

  • deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, pentru depășirea unui șir de vehicule care circulă în același sens;
  • întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
  • pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
  • circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul sau reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, pentru a intimida șoferul vehiculului 
  • folosirea repetată a semnalelor sonore / luminoase pentru a obliga nejustificat șoferul din față să elibereze banda de circulație;
  • conducerea mopedului sau motocicletei pe o singură roată
  • realizarea intenționată a unui derapaj controlat în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
  • conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, pentru a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public

Conform datelor Eurostat, România este în continuare pe primul loc în UE la numărul de accidente mortale.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: