5.6 C
Bistrița
vineri, mai 15, 2026

PSD Bistrița: Peste 600 de reprezentanți ai PES activists România au pornit campania Anti-Ro-Exit

Peste 600 de reprezentanți ai PES activists România au pornit campania Anti-Ro-Exit printr-o rezoluție prin care subliniază avantajele apartenenței României la UE. Județul Bistrița-Năsăuda fost reprezentat de Andrei Brătfălean. 

Peste 600 de reprezentanți ai PES activists România și membri ai Partidului Social Democrat s-au reunit la București în cadrul unui eveniment de lansare a campaniei naționale Anti-Ro-Exit. Prin intermediul acestuia vor arăta avantajele apartenenței României la Uniunea Europeană, vor scoate în evidență minciunile vehiculate de anti-europeni și vor explica efectele dezastruoase ale unui Ro-Exit.

Un Ro-Exit ar fi cel mai anti-național demers și un dezastru economic și social pentru români.

Nu putem accepta acest tip de discurs care riscă să-i afecteze în mod direct pe cetățenii noștri. Astăzi, împreună cu colegii mei din PES activists România și Partidul Social Democrat, am aprobat o rezoluție prin care începem campania Anti-Ro-Exit, cu scopul de a arăta avantajele apartenenței la Uniunea Europeană și de a prezenta riscurile reprezentate de acest tip de narativ anti-european inspirat de Moscova.

România a înregistrat de la aderarea la Uniunea Europeană până în prezent un sold pozitiv de 62 de miliarde de euro, în termeni de fonduri primite comparativ cu obligațiile sale financiare ca stat membru. Totodată, românii circulă astăzi liber în UE, fermierii au la dispoziție anual peste 3 miliarde de euro în termeni de subvenție, iar împreună beneficiem de drepturi esențiale conferite de legislația europeană.

PES activists România susține și introducerea în Constituția României a apartenenței la Uniunea Europeană.

Acesta ar fi cel mai patriotic și naționalist demers pentru securitatea și dezvoltarea țării noastre. Ne dorim o Românie puternică în Uniunea Europeană, o țară reprezentată cu profesionalism la Bruxelles și Strasbourg, în așa fel încât noi să fim cei care dau tonul și influențează deciziile europene”, a explicat europarlamentarul Victor Negrescu, coordonator național al PES activists România.

La eveniment au participat Radu Oprea, ministrul Economiei, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Janina Sitaru, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și secretar general al PES activists România, Thomas Vaupel, secretar general adjunct al PES alături de numeroși parlamentari și secretari de stat axați pe componenta europeană.

PES activists România a organizat recent și Adunarea sa Generală împreună cu coordonatorii județeni și locali ai organizației.

Peste 600 de persoane au participat la evenimentul organizat de structura de militanți ai Partidului Social Democrat interesați de temele europene, internaționale și doctrinare, cu scopul de a arăta atașamentul social-democraților români și europeni față de apartenența țării noastre la Uniunea Europeană. Organizația PES activists România are astăzi peste 10.000 de reprezentanți în toată țara și în diaspora și promovează încă din 2007 o voce puternică a țării noastre la nivel european.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...