Reparațiile pe drumurile naționale din Bistrița-Năsăud, dependente de bugetul național! Ar fi nevoie de 70 de mil. lei doar pentru reparații

Întreținerea și reparațiile de pe drumurile naționale care străbat Bistrița-Năsăud sunt dependente de bugetul național și de cum va arăta acesta. Șeful Secției Drumuri Naționale Bistrița spune că ar fi nevoie de 70 de milioane de lei doar pentru reparații curente și întreținere.

Județul Bistrița-Năsăud este străbătut de DN17, DN17D, DN17C și DN15A. Starea multora dintre aceste drumuri nu este deloc bună. Momentan se efectuează lucrări doar pe DN17, în Pasul Tihuța, de la Mureșenii Bârgăului până la limita cu județul Suceava, deși întreg tronsonul Bistrița-Tihuța este cu probleme.

Prezent la ședința de Colegiu Prefectural, șeful Secției Drumuri Naționale Bistrița Grigore Vlad a precizat că ar fi nevoie de 60-70 de milioane de lei doar pentru lucrări de întreținere curentă și periodică pentru aceste drumuri.

„Am luat în vedere tot DN17, tot ar trebui supus unor lucrări de întreținere periodică, fiindcă a împlinit anul trecut 15 ani. Normal că trebuie luate măsuri. Deocamdată să vedem bugetul, să vedem ce fonduri ne sunt alocate. Prioritară este zona aceasta de la Mureșeni la limita cu județul Suceava. Sectorul de la Bistrița până la Mureșeni este și el afectat”, a spus Grigore Vlad.

Acesta a mai spus că sunt în derulare mai multe proiecte, printre care unul la Beclenuț, care prevede refacerea drumului afectat de calamități. Valoarea proiectului este de 18 milioane de lei, iar stadiul de realizare de 80%.

Un proiect similar se derulează pe Dealul Ștefăniței, în valoare de 10 milioane de lei. Stadiul de execuție acolo este de 90%, urmând să fie finalizat în primăvară.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: