10.8 C
Bistrița
miercuri, mai 15, 2024

Se fac înscrieri în grupul de dansuri medievale NOSA

Asociația culturală Bistrița Medievală face înscrieri în Grupul de dansuri medievale NOSA. Sunt așteptate cu brațele deschise domnișoarele pasionate de dansuri și mișcare, care vor să învețe lucruri noi despre cum se trăia în vremurile demult apuse.

Asociația Culturală Bistrița Medievală a fost fondată de Florin Săsărman, Alina Taloș și Peter Moynahan în 2007. Tot atunci a avut loc și prima ediție a festivalului „Serbările Bistriței Medievale”.

Începând cu anul 2008, asociația și-a început drumul prin țară, cu grupul Nosa. A ajuns să fie prezentă, de-a lungul anilor, la festivaluri cu tematică medievală în orașe precum Sighișoara, Mediaș, Sibiu, Făgăraș, Sebeș sau Cluj.

Grupul Nosaeste pPrimul grup de dansuri medievale înfiinţat în anul 2008, în Bistriţa. Este îndrumat de actrița Alina Taloș, care se ocupă şi de coregrafia grupului.

Numele dansatoarelor este inspirat de vechea denumire a oraşului Bistriţa de la începutul secolului XIII. 

Participând la numeroase festivaluri medievale, grupul şi-a propus să-i introducă pe spectatori într-o lume mistică, demult apusă. O lume de poveste în care dansul, ca formă a muzicii şi expresie a mişcării, rămâne o adevărată artă.

Rochiile domniţelor sunt create de mâinile dibace ale creatoarei de modă Tina Olari – manager al salonului Tina Style Bistriţa și Izabella Varo (Bella Design).

Din Grupul NOSA fac parte tinere cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani. Repertoriul său este format atât din coregrafii medievale stilizate, cât și dansuri tradiționale specifice perioadei medievale.

Cunoscute în toată țara, domnițele din grupul Nosa au colaborat cu mulți artiști și trupe de muzică medievală, din Romania și din alte țări. Au avut oportunitatea să realizeze  momente live împreună cu trupe precum Haggard (GE), Bucovina (RO), Trooper (RO), Bordo Sarkany (HU), Truverii (RO), Strella do Dia (PT), Van (HU) și mulți alții.

Trupa SiriuS activează tot în cadrul Asociației Bistrița Medievală.

Fetele din SiriuS îmbină focul cu arta, creând spectacole originale, savurate de publicul de pretutindeni.

Totul a început în 2010, când un grup de tinere din cadrul asociației, având o pasiune comună, jonglatul cu foc, au decis să facă și mai cunoscută această artă.

Au început dintr-o joacă, prezentând momente scurte care au fost transformate ulterior în adevărate reprezentații.

Un an mai târziu, în 2011, trupa și-a ales drept nume SiriuS – după denumirea stelei Sirius ce simbolizează lumina și strălucirea, fiind supranumită și steaua stelelor.

În prezent, SiriuS oferă atât spectacole cu tematică medievală, cât și spectacole personalizate, la cerere și pentru toate tipurile de public. Sunt spectacole deosebite și de calitate care „înflăcărează” atmosfera în orice context posibil.

Din trupă fac parte și fete, dar și băieți, cu vârstele cuprinse între 18-30 ani. De-a lungul timpului, asemenea dansatoarelor de la Nosa, trupa Sirius a colaborat atât cu artiști și trupe de muzică medievală, cât și cu artiști și trupe din domeniul artelor stradale.

Cine dorește să-și valorifice asemenea pasiuni speciale – nu trebuie decât să ia legătura cu voluntarii Asociației Bistrița Medievală: 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.

Crama Veche caută Administrator întreținere clădiri, barman și ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Tehnoprod Plast SRL Bistrita, Clinica Sanovil, Aquabis și RCB Electro.