18 C
Bistrița
miercuri, mai 1, 2024

SIGMIR: Tânăr transportat la spital după o coliziune între două autoturisme

Un accident rutier a avut loc în Sigmir, în urmă cu puțin timp. În urma coliziunii dintre două autoturisme, un tânăr a avut nevoie de transport la spital.

Un apel la 112 anunța un accident rutier în localitatea Sigmir. Două autoturisme au colizionat, iar una dintre persoane avea nevoie de îngrijiri medicale.

”În urma accidentului a rezultat o victimă conștientă, un bărbat în vârstă de aproximativ 28 de ani care a fost transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite” a transmis ISU BN.

UPDATE

Astăzi, 14 iulie, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit la un accident, produs pe Drumul Județean 151, în Sigmir.

Din primele date, un bărbat de 52 de ani, cetățean străin, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bistrița-Sigmir, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se deplasa din sens opus și care era condus de un bărbat, de 56 de ani, din Petru-Rareș.

Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto de 56 de ani și a unui pasager din autoturismul condus de acesta.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările” au transmis reprezentanții IPJ BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: