13.8 C
Bistrița
duminică, mai 5, 2024

Managerul Gabriel Lazany despre șpaga din spital: „Organele abilitate să își facă treaba și să-i prindă pe cei care au solicitat foloase necuvenite”

Într-o întâlnire cu presa, Gabriel Lazany, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a vorbit despre șpaga care s-ar cere în unitatea medicală pe care o conduce, după ce în luna martie, 6 bistrițeni care au fost internați au spus că li s-ar fi cerut sume de bani. Potrivit acestuia cei cărora li s-au cerut bani trebuiau să sesizeze poliția, iar organele abilitate să-și facă treaba și să-i prindă pe cei care au solicitat foloase necuvenite.

Potrivit datelor chestionarelor aplicate de Ministerul Sănătății celor internați în spitalele din țară, în luna martie, 6 bistrițeni ar fi declarat că li s-a cerut șpagă în Spitalul Clinic Județean de Urgență.  Mai multe despre acest subiect, mai jos:

În Bistrița-Năsăud încă se cere șpagă, în spitale! Prefectul județului: „Vreau să văd și eu statisticile!”

Managerul spitalului, Gabriel Lazany spune că aceste date sunt irelevante, având în vedere că în martie au fost internate în spital 3.870 de persoane, iar procentual, li s-a cerut șpagă la doar 0,2%.

„Mi se pare totuși un pic irelevant cum s-au stabilit procentele a șpăgarilor, pentru că la spital au răspuns 279 persoane la acel chestionar. Chestionarul respectiv îl trimite Ministerul Sănătății tuturor persoanelor care au fost internate în spital. În luna martie, e exemplu, au fost internați 3870 de persoane. Din 3870 de pacienți, 6 au răspuns afirmativ. Eu cred că 6 raportat la 3870 este… Dacă făceam raportarea la 3870, proentul ar fi iesit 0,2%, ceea ce ar fi fost irelevant. Mai mult decât atât vreau să readuc aminte faptul că Spitalul Județean în 2019 a fost primul spital din România care la internare aduce la cunoștința tuturor pacienților obligațiile care le sunt de plată conform prevederilor legale”, a precizat Gabriel Lazany, într-o întâlnire cu presa.

Acesta a mai spus că normal ar fi fost ca cei 6 să sesizeze organele abilitate, care mai departe să-i identifice pe cei care au pretins șpaga, pentru a fi trași la răspundere:

„6 pacienți au declarat în luna martie că au dat șpagă sau foloase necuvenite. În mod normal ar fi trebuit să sesizeze organele de drept. Poate le-au sesizat, eu nu am primit  o informare în acest sens, dar dacă au fost sesizate, rog organele abilitate de drept să își facă treaba și să-i prindă pe cei care au solicitat sume de bani”, a completat managerul SCJU, Gabriel Lazany.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Da. Mai ales la maternitate și la anestezie.
    Anatol și Dinica. Aceștia sunt 2 și mai sunt destui. Luați interviu direct pacienților. Plus de alta , faceți un efort și deschideți o aripa de Cardiologie Pediatrica. Lipsește.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: