21 C
Bistrița
marți, iunie 30, 2026

Tibi Ușeriu ia la alergat Via Transilvanica. Poate fi urmărit online

Astăzi, Tibi Ușeriu ia la alergat cei 1.400 de km ai traseului de drumeții Via Transilvanica. Acesta va fi însoțit de un grup de alergători, iar aventura lor poate fi urmărită online.

Echipa condusă de Tibi Ușeriu va lua la alergat Via Transilvanica astăzi. Startul va fi luat la Putna. Pe traseu se vor alătura și alți pasionați de alergare, care vor parcurge distanțe mai scurte.

„Ce și-a propus Tibi Ușeriu să facă nu ne mai surprinde. Era evident că Via Transilvanica reprezintă o provocare spectaculoasă și pentru comunitatea de alergători, nu numai pentru drumeții care îl parcurg mai în tihnă. Și pentru că am numit cărarea noastră, „drumul care unește”, Tibi nu va merge, ci alături de niște alergători, pregătiți pentru provocarea de 1.400 de km. De-a lungul călătoriei lor, li se vor mai alătura diverși oameni, pe distanțe mai scurte, care își doresc să facă parte din prima alergare organizată pe Via Transilvanica”, transmit organizatorii.

Alergătorii vor ajunge la Drobeta Turnu-Severin în 6 octombrie, unde se vor întâlni cu Alin Ușeriu care face drumul la pas. De asemenea li se vor alătura și doi bicicliști.

„Toate aceste călătorii sunt despre celebrarea drumului și pentru a da mai departe vestea marelui eveniment de inaugurare, care va avea loc în data de 8 octombrie, la Alba Iulia în Piața Cetății!”, completează organizatorii.

De-a lungul călătoriei, alergătorii pot fi urmăriți online.

 

Articolul precedent
Articolul următor
Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: