27.2 C
Bistrița
miercuri, iulie 29, 2026

VIDEO – Gabriel Lazany: Primăria Bistrița începe de marți eliberarea buletinelor electronice!

Primarul Gabriel Lazany a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că începând de marți, 10 iunie, începe eliberarea buletinelor electronice și la Bistrița.

O veste bună! Începând de marți, se va începe emiterea noilor cărți de identitate. Echipamentele au venit, au fost instalate și până marți suntem cu probele tehnologice. De marți sunt deschise programările. Ca un element de noutate, față de vechile cărți de identitate, noile cărți de identitate se eliberează începând cu vârsta de 0 ani, adică se pot face și pentru copii, iar în zona de liberă circulație, copiii pot călători cu cartea de identitate, nu e nevoie de pașaport.

Pentru eliberarea cărții de identitate, lucrurile sunt foarte simple. Se intră pe pagina de internet, se face o programare, dar atenție, acea programare trebuie confirmată. Adică celui care face programarea îi vine un mesaj, iar dacă nu confirmă, programarea se anulează„, a explicat primarul Bistriței.

Programările se fac pe site-ul https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/create?judet=BN, iar în cazul în care nu este confirmată în maximum 30 de minute, programarea nu este validă.

Prima carte electronică de identitate este gratuită, cu excepția celor solicitate pentru minorii cu vârsta până la 14 ani – situație în care se achită o taxă de 65 lei.

Cartea de identitate (formatul vechi) va fi emisă în continuare. Programările pentru acest tip de act de identitate, pentru cărțile provizorii de identitate și pentru vizele de reședință se fac, ca și până acum, pe pagina de internet a Primăriei municipiului Bistrița, AICI. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: