17.2 C
Bistrița
sâmbătă, august 15, 2026

VIDEO Spitalul din Năsăud, dotat cu aparatură de 4,5 milioane de lei

Spitalul „Doctor George Trifon” din Năsăud a fost dotat cu aparatură de 4,5 milioane de lei. De asemenea, mai multe secții ale sale au fost modernizate în ultimii ani.

După Spitalul Județean Clinic de Urgență Bistrița, le-a venit rândul și la celelalte spitale din județ să se doteze cu aparatură performantă și să ridice astfel standardele de calitate. Spitalul Orășenesc Doctor George Trifon din Năsăud s-a dotat cu aparatură de 4,5 milioane de lei, grație unui proiect pe fonduri europene, care s-a finalizat în 2023.

Potrivit managerului Daniel Marcu, prezent la emisiunea Medicină pe Limba Ta, s-a modernizat Secția de Medicină Internă și cea de Pediatrie, iar momentan, unitatea medicală pregătește un proiect mai amplu de modernizare, alături de Primăria Năsăud.

„Putem spune că avem tot ce e nevoie, conform categoriei de spital, pentru a oferi servicii de calitate”, a precizat la Medicină pe Limba Ta, Daniel Marcu.

În vară, spitalul din Năsăud va mai primi un computer tomograf nou. Momentan, spitalul funcționează cu unul donat de Vatican în 2019, care însă are o durată de viață mai mare de 10 ani, motiv pentru care Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează aceste investigații, iar cei care au parte de ele trebuie să plătească.

Momentan, spitalul are 269 de angajați, patru secții și 10 compartimente, în total 165 de paturi. Anul trecut, 7751 de pacienți s-au internat la spitalul din Năsăud. Marea dorință a managerului este ca spitalul să aibă mai mulți medici titulari.

„Am angajat 4 medici, la Neurologie, care va veni începând cu luna martie, un pneumolog, un dermatolog și suntem în discuții cu un cardiolog. Ne-am dori să avem medici titulari și pe partea de urgență, ne-am dori și să transformăm Camera de Gardă în Compartiment de Primiri Urgențe, pentru o mai bună decontare din partea CAS”, a explicat managerul spitalului, la Medicină pe Limba Ta”.

Întreaga emisiune la care a fost invitat managerul Daniel Marcu o puteți urmări mai jos:

Emisiunea „Medicina pe limba ta” este un proiect de educație pentru sănătate inițiat de Bistriteanul.ro și susținut de Policlinica MED TOTAL – Str. 1 Decembrie, Nr 30.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Spitalele din Năsăud și Bistrița au nevoie de medici care știu medicină. Sunt pline spitalele din Cluj cu pacienți din Năsăud și din Bistrița. Aș putea spune că e o tradiție. Soluția ar fi ca spitalele să își atragă temporar specialiști din marile centre care să-i învețe. Altfel, dați banii degeaba pe aparatură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.