-11.2 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 17, 2026

Nu renunță la locuințele improvizate nici pe ger! 8 adulți și 8 minori își vor petrece iarna în barăci în fosta groapă de gunoi a Bistriței

Gerul care se anunță nu pare să îi sperie pe cei care nu au o locuință corespunzătoare. 8 adulți și 8 copii își vor petrece iarna în niște barăci improvizate în zona fostei gropi de gunoi a Bistriței. De asemenea, alte patru persoane își vor petrece iarna în două foste centrale termice.

Zilele trecute, polițiștii locali au luat la puricat centralele termice și zonele de la periferia municipiului unde obișnuiesc să își ducă veacul persoane fără adăpost. În apropierea fostei gropi de gunoi din Zăvoaie au fost găsiți 8 adulți, 5 bărbați și 3 femei, și 8 copii

Aceștia locuiesc în barăci improvizate, însă au o sursă de căldură, care să îi ajute să treacă peste iarnă. La începutul iernii trecute, barăcile improvizate în care, se pare, își duc veacul aceste persoane de ani de zile au fost cuprinse de flăcări.

De asemenea, 4 adulți și-ar duce veacul în două foste centrale termice.

„Pe str. Zăvoaie, în apropierea fostei groape de gunoi, locuiesc în prezent un număr de 8 persoane majore (dintre care 5 bărbaţi şi 3 femei), împreună cu 8 minori. Acestea deşi locuiesc în condiţii precare, beneficiază de surse proprii de încălzire.  În incinta a două puncte termice dezafectate de pe raza municipiului, în care există posibilitatea accesului în interiorul acestora, din discuţiile purtate cu locuitorii din apropiere, se pare că ar locui 4 persoane majore, iar în urma verificărilor repetate nu au fost depistate. În urma unei sesizări, s-a procedat la instituţionalizarea în cadrul centrului a numitei B.  M. (persoană fără adăpost), depistată în perimetrul Autogării”, se arată în raportul Poliției Locale.

Foto: Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos: