-3.3 C
Bistrița
vineri, decembrie 26, 2025

15 copii au ajuns aseară la Spitalul Județean Bistrița cu rujeolă. Aceștia nu au făcut vaccinul ROR

În total, 15 copii cu vârste cuprinse între 1 și 17 ani au ajuns aseară la Spitalul Clinic Județean de Urgență cu rujeolă. Aceștia au fost externați în cursul nopții, urmând să termine tratamentul la domiciliu. Se pare că toți provin din zona Năsăudului.

15 minori, cu vârste cuprinse între 1 și 17 ani, din Năsăud, au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, cu supiciune de rujeolă. Prezentau simptome precum febră, tuse, erupții cutanate, dureri abdominale, greață, vărsături. Toți erau în stare stabilă, conștienți și cooperanți.

„După investigațiile din UPU-SMURD, copiii au fost transferați la Secția Boli Infecțioase pentru evaluare medicală și tratament. În cursul nopții, aceștia au fost externați cu suspiciune de rujeolă, tratament medical, recomandări și indicația de izolare la domiciliu pe o perioadă de 5-7 zile”, informează purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, Camelia Strungari.

Conform declarațiilor părinților, copiii nu au fost vaccinați cu vaccinul ROR, împotriva rujeolei, oreionului și a rubeolei. Reprezentanții spitalului au notificat Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud.

Rujeola este o boală extrem de contagioasă, care poate da complicații severe mai ales în cazul copiilor mai mici de 5 ani și al adulților de peste 20 de ani.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

REVELION 2026 la Flamingo, cu bucate alese și muzică LIVE cu Lorena Florentin și Nicu Cioanca

Trecerea dintre ani o poți sărbători cu bucate bune și muzică de petrecere, la Flamingo. Ai...

NOI locuri de muncă, în Bistrița, Beclean, Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent șef șantier, economist, psiholog

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. IPROEB angajează operatori cabluri electrice, iar Aquabis caută încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! Lista completă, mai jos:  

FOTO: A-nceput Târgul de Nunți ”Magia Nunților”! Aveți șansa să vă câștigați rochia de mireasă și costumul de mire!

Sute de rochii de mireasă, costume elegante, parfumuri, decoruri, bunătăți de pus pe masă, invitații de...