19.2 C
Bistrița
vineri, iulie 10, 2026

Serviciul Permise, singurul cu probleme penale și fără personal destul, din Prefectură

S-ar părea că Serviciul Permise și Înmatriculări din cadrul Prefecturii Bistrița are deficit de personal. Mai mult, este singurul din subordinea instituției care se confruntă cu probleme penale. Și chiar are personal demis din această cauză.

Prezent la o conferință de presă, Claudiu Prodan, șeful Serviciului Permise și Înmatriculări a vorbit despre o problemă spinoasă.

„Există două probleme. În primul rând, schema este subdimensionată, raportat la necesitatea actuală. Și a doua problemă, din efectivul care este prevăzut acum în schema lipsesc persoane care sunt ori în concediu maternal, ori li s-a desfăcut contractul de muncă, ori au fost mutați în alte părți. Deci din toate părțile suntem în criza asta”, a explicat șeful serviciului.

Conform lui Prodan, la ora actuală, lipsesc patru persoane din organigramă:

  • Două sunt în concediu de maternitate
  • Unul a fost mutat pe altă funcție
  • O persoană a fost dată afară din cauza unui dosar penal

În total suntem 13 polițiști, cu tot cu mine. Încercăm să rezolvăm. Dar nu ține de noi. Ține de București – și concursuri, și transferuri, și examene. Am mai avea nevoie de încă patru oameni, pentru cei care deja lipsesc, plus încă vreo patru ca să mai eliminăm cât de cât din problemele actuale. Din păcate la noi, pe perioada cât sunt în concediu de maternitate, nu se pot înlocui funcțiile”, a mai explicat Claudiu Prodan.

În mod normal, singurii care pot lucra la acest serviciu trebuie să fie polițiști. Există totuși și șanse să se organizeze angajări din sursă externă. Mai mult, conform prefectului, cei din IPJ și IJJ nu ar „trage spre acest serviciu, pentru că sunt mult mai bine plătiți acolo unde sunt”.

Serviciul Permise și Înmatriculări este totdată singurul serviciu din subordinea Prefecturii ce se confruntă cu personal cu dosare penale.

Noi luăm măsuri preventive. Suntem în permanență în legătură cu cei de la DGA, avem ședințe cu cei de la Serviciul de Protecție Internă. Examenul e filmat la proba practică, avem martor în spate. Deci cât putem, încercăm să eliminăm breșele de Securitate. Dar știți cum e, fiecare răspunde de tot ce face. Nu poți să stai să îi tot spui. Le aducem aminte periodic de urmările ce pot să apară dacă ei comit anumite fapte. Știm în ce an trăim, că tot ce faci se știe… Avem ședințe permanent, convocări”, a explicat șeful serviciului Permise și Înmatriculări, Claudiu Prodan.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: