15.6 C
Bistrița
luni, august 17, 2026

Ioan Turc: „Votarea legii privind eliminarea pensiilor speciale reprezintă un început de reparație morală, la nivel colectiv”

Liderul liberal bistrițean, Ioan Turc, a vorbit în conferința de astăzi și de eliminarea pensiilor speciale, proiect legislativ propus de PNL, prezentându-l  drept o reparație morală în România, țară în care raportul dintre pensia minimă garantată şi cea maximă este de 1 la 100, în contextul în care în ţările europene diferenţa este de 1 la maximum 5.

„Votarea proiectului de lege propus de către PNL privind tăierea, eliminarea pensiilor speciale reprezintă, „dincolo de impactul bugetar, un început de reparaţie morală la nivel colectiv. Este profund imoral ca raportul dintre pensia minimă plătită din bugetul public şi pensia maximă să fie  de peste 1 la 100. Cea mai mică pensie este de 704 lei, cea mai mare pensie este 74.000 lei, în condiţiile în care, în ţările europene, acest raport este de 1 la 3, 1 la 5. Nu este normal ca o pensie să fie mai mare decât salariul net în activitate, pensii nesimţite obţinute prin modificări cu dedicaţie, succesive, ale legii”, a spus Ioan Turc.

Turc militează pentru „un impozit pe nesimţire aplicat acestor pensii ar putea fi o soluţie bună”.

 „Pensiile românilor trebuie să crească odată cu creşterea veniturilor, respectând principiul contributivităţii. Pilonul II al pensiilor private obligatorii, pe care PSD a vrut să-l desfiinţeze şi pe care PNL l-a apărat, apărând veniturile românilor, reprezintă o soluţie. Câştigul net obţinut de cele şapte fonduri private ale pilonului II, anul trecut, a fost de 1,1 miliarde euro, cu un randament de 12%, cel ma bun din ultimii nouă ani. De aceea, intenţia PNL de a mări cota de la 3,75% la 6% este perfect justificată”, a conchis Turc.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.