24.7 C
Bistrița
marți, august 11, 2026

VIDEO: Încă două drumuri județene intră în reabilitare!

Astăzi s-au semnat contractele pentru reabilitarea a încă două drumuri județene. E vorba de DJ173 și DJ154D. Valoarea lucrărilor se ridică la aproape 16 milioane de lei.

Două drumuri județene vor intra în reabilitare, undeva la începutul verii.

Deși astăzi s-au semnat contractele, patru luni de zile sunt alocate demersurilor necesare și hârțogăriei.

Cele două drumuri sunt:

1. DJ173 Budacu de Sus-Șoimuș- Șieu

  • Distanță: 6.6 km 
  • Constructor: asocierea formată din SC ÎNDEMÂNAREA  PRODCOM SRL- lider de asociere, SC DRUMSERV SRL-asociat (lucrările de construcții) și SC DP PROIECT SRL-asociat (servicii de proiectare)
  • Valoarea lucrărilor: 10.123.190 lei (2.1 milioane euro)
  • Durata de execuție a lucrărilor: 24 de luni (2 luni proiectarea, 2 luni etapa administrativă, 20 de luni execuția lucrărilor)
  • Garanția lucrărilor: 120 de luni (10 ani)
  • Sursa de finanțare: fonduri europene prin Programul Regional 2014/2020

Lucrările vor viza: șanțuri de beton, șanțuri de pământ, rigole carosabile, realizarea a 22 de podețe noi, drumurile laterale se vor amenaja pe o lungime de 25 m și se vor racorda cu drumul principal, se vor amenaja 52 de accese la proprietăți, lucrări de semnalizare rutieră, marcaje, iar pe o lungime de 1.7 km se va monta parapet de siguranță. 

2. DJ154D, Viile Tecii- Budurleni

  • Distanță: 4 km 
  • Constructor: asocierea dintre SC CML.RO SRL- lider de asociere (lucrările de construcție) și DP PROIECT SRL- asociat (servicii de proiectare + asistență tehnică)
  • Valoarea contractului: 5.6 milioane lei (1.2 milioane euro)
  • Sursa de finanțare: Fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014/2020
  • Durata contractului: 16 luni (2 luni proiectarea, 2 luni etapa administrativă și 12 luni- execuția lucrărilor)
  • Perioada de garanție : 10 ani (120 de luni)

 

Lucrările vor viza: șanțuri dalate din beton pe o lungime de 1.2 km, 9 podețe tubulare de 400 mm, 12 podețe tubulare de 800 mm, 11 podețe de 600 mm pentru drumurile laterale și accese la proprietăți, montarea unui parapet de siguranță flexibil, parapeți pe fundații adâncite de beton. 

„Ne putem mândri, pentru că județul nostru e un județ ce are modernizate TOATE legăturile cu celelalte județe limitrofe. AM reabilitat integral acestea. Și și Drumuri Județene avem peste 700 de km reabilitați”, a fost intervenția lui Ioan Țintean.

[arve url=”https://youtu.be/1mUZ1Hoe9gA” /]

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.