8.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 10, 2026

Radu Moldovan, președintele CJ: La finalul săptămânii viitoare vom putea face teste la noi acasă

Potrivit președintelui Consiliului Județean Radu Moldovan, de la finalul săptămânii viitoare se vor putea face teste și la Bistrița. Momentan, în județul nostru sunt 3 aparate, două trebuie ajustate pentru testare, iar la al treilea se așteaptă kiturile. De asemenea, se așteaptă și un aparat complet cu procentaj de 100% în depistarea COVID.

Începând de la finalul săptămânii viitoare se vor putea face teste pentru COVID-19 și la Bistrița, a anunțat la Bistrițeanul LIVE președintele Consiliului Județean Radu Moldovan.

Momentan, la Spitalul Județean de Urgență Bistrița a venit deja un aparat pentru testare, însă nu și kiturile necesare. Unitatea medicală încă așteaptă autorizarea kiturilor de către o direcție a Ministerului Sănătății.

De asemenea, în maxim o săptămână va ajunge la Bistrița Real Time PCR, un aparat complet, care are un procentaj de 100% în depistarea COVID-19. Acesta a costat nu mai puțin de 600.000 de lei.

„Eu zic că până la finalul săptămânii viitoare vom fi pregătiți să facem aceste testări la noi acasă. În momentul de față avem un anumit număr de cadre medicale care au intrat în contact direct cu acea doamnă din Salva care a fost depistată pozitiv. Deși lucrurile acestea s-au întâmplat acum aproape o săptămână, noi încă nu avem rezultatele la probele trimise la personalul medical. Lucrurile acestea ne-au prins nepregătiți. (…) Într-o săptămână vom avea aparatura noastră care o să facă teste. O să putem face în jur de 160 de teste pe zi. Între timp, sper ca Real Time PCR de la DSVSA să fie și el între timp funcțional și acolo vom mai putea face 160 de teste”, a declarat aseară, la Bistrițeanul LIVE președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.

Bistrița-Năsăud mai are la dispoziție două aparate, unul la Stațiunea Pomicolă și altul la DSVSA, care însă trebuie ajustate să poată face teste.

Întreaga emisiune poate fi urmărită mai jos:

https://www.facebook.com/bistriteanul.ro/videos/494913734747653/

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...

Flori cu Efect de WOW angajează FLORIST în Bistrița! Noi locuri de muncă, la Casa EMA, Sanovil, Aquabis

Flori cu efect de Wow angajează oameni serioși, cu simț estetic și atenție la detalii! NOI locuri de muncă sunt disponibile în Năsăud și Bistrița. Se caută asistent manager, magazioner, controlor calitate, instalator, asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos: