36.7 C
Bistrița
vineri, august 21, 2026

Cum pot producătorii locali să ajute Spitalul Județean de Urgență:

Pentru a reduce mai multe riscul de infectare, autoritățile județene le recomandă celor care vor să vină în sprijinul cadrelor medicale de la spitalul județean cu mâncare sau alte bunuri să se rezume la produse care pot fi folosite pentru prepararea hranei, cum sunt legumele, fructele sau făina.

Mai multe restaurante și localuri au venit în sprijinul Spitalului Județean de Urgență Bistrița și au asigurat masa cadrelor medicale.

Deși intenția este lăudată, iar reprezentanții spitalului sunt recunoscători binevoitorilor, cei care vor să facă astfel de gesturi sunt rugați să doneze legume, fructe sau alte produce necesare preparării hranei, pentru a se evita manevrarea hranei de către mai multe mâini.

„În urma discuției cu Gabi Lazany s-a luat decizia să nu ducem mai nimic din afara spitalului, să reducem posibilitatea de infectare. Îi rog pe cei care au restaurante și vor să ajute, vă mulțumim, dar vă rugăm să ne ajutați cu produse: cartofi, mălai, conserve, ce vreți. Nu v-am refuza mâncarea caldă, cineva voia să aducă pizza, dar riscăm cu multe cutii, cu multe atingeri să punem în pericol personalul din spital și bolnavii. Vă rog pe cei care vreți să faceți donații în produse, ele sunt bine-venite. Găsiți pe pagina spitalului și a mea toate contactele necesare”,  a precizat președintele Consiliului Județean Radu Moldovan, la Bistrițeanul LIVE.

Acesta a mai spus că autoritățile locale sunt în discuții cu o companie de telefonie pentru un număr unic scurt pentru donații care să meargă spre spitalele din județ.  De asemenea, Radu Moldovan le-a cerut bistrițenilor să nu uite de operatorii de turism din județ, iar după ce trece nebunia să își facă concediile aproape de casă și să sprijine turismul local.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: