35.7 C
Bistrița
miercuri, august 5, 2026

Comercianții care nu au putut să își vândă produsele la chioșcurile din piață vor fi scutiți de la plata chiriilor

Primăria Bistrița are în vedere scutirea comercianților de la plata chiriei plătite pentru tarabele și chioșcurile ocupate în piețele din municipiu. Scutirea de la plată se face doar pentru perioada în care activitatea a fost suspendată.

Pe masa consilierilor locali la ședința de la sfârșit de lună se va afla un proiect de hotărâre care prevede scutirea de la plata chiriilor pentru comercianții care vând în spațiile din piață și au fost nevoiți să întrerupă activitatea pe perioada stării de urgență.

Sunt vizați comercianții obligați să închidă în a doua parte a lunii martie, din cauza ordonanțelor militare. Aceștia ocupau spații în Piața Decebal, Independenței Nord sau Calea Moldovei.

„În conformitate cu Ordonanța militară nr. 1 din 17 martie 2020 și Ordonanța militară nr. 2 din 21 martie 2020, Direcția de administrare a piețelor municipiului Bistrița a dispus suspendarea temporară începând cu data de 18.03.2020 a activității de servire și consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de rotiserii, cafenele, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locațiilor în piețele municipiului Bistrița; 22.03.2020 a activităților de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în Piața Calea Moldovei în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, precum și Piața Independenței Nord, sector industrial”, se arată în proiectul de hotărâre.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: