12.4 C
Bistrița
luni, aprilie 20, 2026

Bistrița-Năsăud: 12 cazuri pozitive, printre care un asistent de la SJU Bistrița, 10 vindecați și un deces

Avem 573 cazuri pozitive de COVID-19 în Bistrița-Năsăud. În ultimele 24 de ore 12 bistrițeni au fost infectați cu coronavirus, 10 persoane au fost declarate vindecate și externate, iar o persoană a decedat. La nivel național, în același interval de timp, au fost raportate 391 de cazuri noi de infecție.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12 cazuri noi de infecție cu coronavirus, printre care un asistent medical angajat al Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Astfel, până în acest moment 573 bistrițeni au fost confirmați pozitiv cu COVID-19.

Dintre persoanele infectate de la începutul pandemiei, 408 s-au vindecat, iar 50 au decedat. În ultimele 24 de ore s-a înregistrat încă un deces al unui beneficiar al centrului de bătrâni din Maieru.

În acest moment, în județul Bistrița-Năsăud sunt 115 cazuri active.

Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, 05.07.2020, este următoarea:

  • 573 cazuri confirmate de CoVid-19;
  • 48 pacienți externați în baza ordinului 555/2020;
  • 50 decese,
  • 408 persoane vindecate.

Precizare din partea Instituției Prefectului:

  • Până în prezent, 46 cadre medicale (doisprezece medici, 34 asistenți) și 14 persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere, brancardier) și un angajat din cadrul personalului suport au fost confirmate cu Coronavirus. Dintre acestea, 33 au fost declarate vindecate, iar șase persoane externate în baza ordinului 555/2020.
  • Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Bistriţa – Năsăud. Două sunt declarate vindecate, iar o persoană externată în baza ordinului 555/2020.
  • Printre pacienții confirmați cu Coronavirus se află și 22 persoane din cadrul unui Centru pentru vârstnici din județul Bistrița Năsăud (3 infirmiere, 18 beneficiari și bucătăreasa centrului). În urma testării contacților persoanelor confirmate, asistenta socială a centrului și un angajat parte din personalul auxiliar au fost confirmați cu CoVid-19. O infirmieră și trei beneficiari au fost declarați vindecați, iar nouă beneficiari asimptomatici ai centrului și asistenta socială au fost externați, conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 555/2020 modificat și completat.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află și un cadru medical și o persoană parte din personalul auxiliar ale unui alt Centru de asistență pentru vârstnici din județul Bistrița-Năsăud. Ambele au fost declarate vindecate.
  • 18 persoane confirmate cu Coronavirus sunt angajați ai unor agenți economici din județ. Dintre acestea, șapte au fost declarate vindecate, iar una a fost externată în baza Ordinului Ministrului Sănătății nr. 555/2020 modificat și completat.
  • Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt pacienți ai Centrului de dializă Diaverum. Două au fost declarate vindecate.
  • Șase persoane bolnave de CoVid-19 fac parte din personalul unor primării din județ. Cinci dintre acestea au fost declarate vindecate.
  • O persoană bolnavă de CoVid-19 face parte din personalul Administrației Finanțelor Publice. Aceasta a fost declarată vindecată.
  • Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus la nivel de județ sunt polițiști locali. Toate au fost declarate vindecate.
  • Patru persoane sunt polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Toate au fost declarate vindecate.
  • O persoană dintre cele confirmate cu Coronavirus este din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean. Aceasta a fost declarată vindecată.
  • 10 angajați ai ITM Bistrița-Năsăud au fost confirmați pozitiv la testarea cu Coronavirus. Toate aceste persoane au fost declarate vindecate.

Situația epidemiologică la nivel național:

La nivel național, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 391 de noi cazuri de COVID-19, numărul total al persoanelor infectate ajungând la 28.973. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.132 au fost externate, dintre care 20.026 de pacienți vindecați și 1.106 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. De asemenea, 1.750 de persoane au decedat. La ATI, în acest moment, sunt internați 215 de pacienți.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în străinătate, 4.996 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. Dintre aceștia 122 au decedat, iar 72 au fost declarați vindecați.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari. 

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos: