11.2 C
Bistrița
sâmbătă, mai 4, 2024

Povestea din spatele accidentului mortal de azi-noapte. Totul ar fi pornit de la o glumă…proastă

Un accident mortal a avut loc azi-noapte în Ilva Mică. Un tânăr de 26 de ani și-a pierdut viața. Cel care a condus mașina ar fi vrut să facă o glumă. Dar aceasta s-a terminat prost, la 200 de metri de locul din care au pornit.

Marius, un tânăr de 23 de ani, din Ilva Mică, a luat aseară mașina surorii sale și a pornit la drum, deși nu avea permis de conducere. L-a luat în mașină și pe Dorin, un vecin de pe aceeași ”uliță”, cu trei ani mai mare decât el.

Ar fi vrut să meargă să-și ia țigări, așa că au pornit pe direcția spre Feldru.

La nici 200 de metri de locul din care au pornit, mașina s-a înfipt într-un stâlp și apoi s-a răsturnat. Dorin a murit pe loc, iar Marius a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost resuscitat minute în șir.

Gura satului vorbește că Marius ar fi și consumat alcool înainte de a se urca la volan. Și că, știind că Dorin se teme de viteză, a vrut să-i facă o glumă. Așa că ar fi apăsat pedala de accelerație, iar gluma s-a terminat prost.

Marius tocmai fusese detașat la Mangalia. E electrician CFR. Cine știe, o fi sărbătorit! E clar că e vorba de teribilism. Lumea vorbește că ar fi și băut. Și așa se spune, că ar fi vrut să-l sperie puțin pe Dorin, că se știa că îi e frică de viteză. Exact ce a fost, nu se știe. Noi ne mirăm cum a putut prinde așa viteză, la 200 de metri de locul de unde au pornit” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul comunei Ilva Mică, Aurel Horea.

Din cauza rănilor suferite, Marius nu a putut fi testat alcoolscopic.

Tânărul de 23 ani din Ilva Mică a ajuns în UPU în comă, cu stop cardio-respirator resuscitat, prezintă multiple traumatisme și edem cerebral difuz in urma accidentului rutier. A rămas internat în Secția Anestezie-Terapie intensivă – Neurochirurgie și este in stare critică, din păcate” a transmis Camelia Strungari, purtătoarea de cuvânt a SJUB.

Dorin Daniel Moldovan, tânărul care a decedat, avea 26 de ani, împliniți în luna mai.

Mai multe informații și imagini de la tragicul accident de azi-noapte, aici:

FOTO/VIDEO: Accident mortal în Ilva Mică provocat de un tânăr fără permis

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: