2.2 C
Bistrița
miercuri, februarie 4, 2026

Ceva frumos, ceva deosebit, pe Republicii! Stâlpi în mijlocul trotuarului

Iluminarea Bulevardului Republicii a adus bucurie bistrițenilor. Inițial. Asta până au văzut cum sunt lucrările făcute. Dacă inițial riscai să te împiedici în cablurile lăsate aiurea, acum ”bucuria” e și mai mare. Ceva frumos, ceva deosebit, să ai stâlpii în mijlocul trotuarului. Numa buni de dat cu capu.

În primăvara acestui an au început lucrări ample pe Bulevardul Republicii. Trotuarele au fost sparte pentru a face loc noului tip de iluminat public.

Cu gândul la „cum va fi ziua, la fel și pe timp de noapte, pe Bulevard”, bistrițenii au îndurat săpăturile care îngreunau circulația pedestră.

Apoi, lumea s-a revoltat pe cablurile lăsate aiurea pe trotuar și în care riscau să se împiedice, mai ales în timpul nopții.

Zilele trecute, bistrițenii au văzut că s-au amplasat stâlpii. Ceva….frumos, ceva deosebit! Numa’ buni de dat cu capul în ei. Stâlpii de iluminat au fost plasați FIX în mijlocul trotuarelor.

„Încă un pic mai acana și îi plantau fix în mijlocul trotuarului! Tuloaie, și să vrei n-ai putea să strici un bulevard așa de frumos! Dar uite că lor le iese!”, este unul din mesajele care însoțeau imaginile unei lucrări demne de cartea „Dorel e și la iluminat public”.

După postarea din mediul online, fostul viceprimar Cristian Niculae, cel care a inițiat acest proiect, a atacat actuala conducere, dând vina pe noua administrație care NU iese din birouri.

„În luna aprilie, în timpul uneia dintre numeroasele vizite în teren pe șantierul proiectului de „Extindere a iluminatului public din municipiul Bistrița”, împreună cu reprezentanții constructorului care execută lucrarea și directorul Direcței de Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Bistrița am stabilit ca stâlpii de iluminat public de pe B-dul Republicii să fie amplasați la marginea trotuarului, nu în interiorul acestuia.

Din ceea ce observ că se întâmplă acum la montajul lor se pare că această decizie nu este respectată. Administrația nu se face din birou, șantierele și lucrările trebuie verificate și monitorizate în permanență, domnule primar! Aveți la dispoziție viceprimari, o armată de consilieri personali, directori, ingineri care pot urmări aceste lucrări pentru a evita aceste situații neplăcute și anormale în care vedem amplasați acești stâlpi de iluminat în calea pietonilor.

Ieșiți domnilor din birouri și ocupați-vă de aceste proiecte benefice pentru orașul nostru! Am lăsat acest oraș cu proiecte în lucru de peste 100 de milioane de euro din fonduri europene și guvernamentale nerambursabile. Măcar urmăriți dacă aceste proiecte se implementează corect și lucrările care se execută sunt de calitate, nu așteptați doar să tăiați panglicile pe munca altora!”, a scris Cristian Niculae pe pagina sa de Facebook.

Actualul primar i-a dat replica… tot online. Proiectul nu ar fi fost făcut cum trebuie, așa că lucrările au trebuit stopate.

Stâlpii de iluminat montați în mijlocul trotuarului pe Bulevardul Republicii sunt cea mai recentă capodoperă lăsată în desfășurare de vechea administrație a Bistriței. Bineînțeles că am transmis imediat “stop” celor implicați în acest proiect, girat și prezentat în campania electorală de fostul viceprimar Niculae.

După o discuție cu reprezentantul “Electro Ursa”, executant al lucrării, a reieșit că a fost respectat întocmai proiectul tehnic, dar astăzi va avea loc o vizită în teren și vom găsi orice altă soluție decât cea cu stâlpii plantați în calea trecătorilor”, a scris Ioan Turc pe pagina sa de Facebook.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.