Scriitoarea Ioana Nicolaie, originară din Sângeorz-Băi, acum stabilită la București, unde trăiește alături de soțul ei Mircea Cărtărescu și fiul lor, Gabriel – a transmis recent o emoționantă declarație de dragoste: „Am copilărit într-o lume fabuloasă în care nu pătrundea istoria, unde timpul nu exista. Acolo, în munții Rodnei, totul era mărginit de niște vârfuri foarte înalte”
Scriitoarea și profesoara Ioana Nicolaie, coordonatorul Fundației Melior – care a și făcut o donație importantă de carte în Maieru, în 2018 – vorbește, într-un interviu pentru Life.ro despre lumea magică în care a copilărit.
„Am copilărit într-o lume fabuloasă în care nu pătrundea istoria, unde timpul nu exista. Acolo, în munții Rodnei, totul era mărginit de niște vârfuri foarte înalte care limitau orizontul.
Mult mai târziu aveam să aflu că Ucraina era la nu mai puțin de 30 de km distanță în linie dreaptă, peste munții de netrecut”, a mărturisit Ioana Nicolaie pentru Life.ro.
Stabilită acum la București, Ioana Nicolaie a povestit emoționant despre copilăria la Sângeorz-Băi dar și despre ceea ce a determinat-o să aleagă facultatea de Litere din capitală.
„Nu m-am îndreptat spre primul – chiar dacă se afla la doar două ceasuri distanță de orașul meu natal.
Voiam să plec cât mai departe, să las totul în urmă și să tai, dacă se poate, toate legăturile.
După ce am ajuns la București, și-apoi mult mai departe în lume, mi-am dat seama nu numai că nu se pot rupe acele legături, ci că devin și mai puternice. Printr-un efect cât se poate de obișnuit, dar și misterios, depărtarea îți dă cu adevărat perspectiva…”, a mai mărturisit Ioana Nicolaie.
Fabuloasele întâlniri cu zânele…
Scriitoarea a vorbit și despre cărțile pe care le-a scris. Ea a recunoscut că indiferent de distanța la care ar fi ajuns, tot ar fi scris despre lumea fabuloasă a nordului în care a crescut.
„Și pe inelele lui Saturn dacă aș fi ajuns, tot despre lumea nordului meu transilvan aș fi scris… Și-am și făcut-o, într-un volum de versuri, mai întâi, Nordul, apoi în altul, Credința, apoi în ultimele mele romane… Oamenii trăiau ca acum 2000 de ani, fără multe schimbări. Am crescut în mit, în fantezie, în copilăria mea nu era nimic neobișnuit să ai tot felul de întâlniri fantastice.
De pildă, în Pelinul negru am povestit cum bunicul meu matern s-a întâlnit cu zânele, fără să mă îndepărtez de mărturisirea lui de care n-aveai cum să te îndoiești în vreun fel. Bunicul patern, pe care nu l-am cunoscut, căci a murit înaintea nașterii mele, și pe care l-am reinventat în Cartea Reghinei, s-a întâlnit la rândul lui cu zânele. Povestea a rămas în familie. Te mai puteai intersecta și cu alte ființe misterioase, făpturi de trei metri, de pildă, sau șerpi care vorbesc. Pe unele dintre aceste povești, am încercat să le recuperez în literatură…”, a mai povestit Ioana Niculaie.
Interviul complet poate fi citit AICI.
Foto @ Life.ro.
