21.9 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 4, 2026

OPINII: Ion – blestemul culturii, blestemul politicii!

Dacă aș fi fost în locul lui Ion Bradea nu m-aș fi înscris nici torturat la concursul pentru șefia Casei de Cultură. Ba să mă și plâng că m-a învins sistemul. Asta-i chiar culmea!

Apoi, dacă voia o luptă dreaptă cu sistemul, nu-i căra geanta în campanie, ci se lua la trântă cu el. Își păstra aerul de profesionist în domeniu și se înscria, ca și independent, în cursa asta.

Dar, visând să ajungă la fotoliul lui Cosma nu altfel, ci pe filiera PSD, căci de-asta s-a îmbrăcat în roșu de-a lungul anului trecut, Bradea a luat sistemul direct în brațe și l-a mozolit până și-a tocit buzele.

Nu s-a luptat cu monstrul, nu, nicidecum.

S-a gândit că ar ajunge mai ușor în biroul oval de la palat dacă s-ar lăsa cocoșat de sistem, pupând în fund niște politicieni. I s-a părut mai simplu decât să iasă cu pieptul în față și spatele drept, recomandat de experiența și valoarea lui în domeniu.

Și, după ce s-a umilit îmbrăcat în tricouri penibile de campanie, agățând pliante prin clanțe, trâmbițând idei și sloganuri mai utopice decât un câștig la Bingo, Ion al nostru s-a mai căciulit o dată și după ce a pierdut alegerile. De data asta la adversari. E ca și cum ai pierde un război dar ai avea pretenții la teritorii, la granițe, la ostatici. Stai, băiete, la rând. Prada o împart învingătorii, așa i-au transmis peneliștii prin respingerea dosarului de concurs.

Sigur că sistemul e infect. Că nu criteriile obiective și punctajele concrete stau la baza acestor concursuri. Că nimeni nu caută, neapărat, un profesionist. Ci mai degrabă un obedient, o marionetă ușor de mânuit politic. Bradea nu-i vreun prost, știe astea dar n-a făcut pe bățosul. Ci s-a gudurat în brațele pesediștilor, mirosind (prost, de altfel) că pe culoarul lor e cel mai simplu de ajuns staroste cultural.

Iar dacă îi ieșea, dacă Niculae era acum primar, zău că fostul director de marketing de la Metropolis le râdea în bot tuturor fraierilor care s-ar fi plâns că-s învinși de sistem. Era bine mersi instalat ca un rege în palat și îl durea fix în statuia lui George Coșbuc de toate nedreptățile de sub el. 

Așa că, Ioane, dacă ți-ai asumat uia asta, du-o, tată. Dar cu un pic de demnitate, dacă se poate, fără smiorcăieli și lamentări. Fii un domn, vorba lui soră-ta, ce sula mea! 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.