21.1 C
Bistrița
vineri, iunie 19, 2026

Bistrițenii mari și mici s-au întrecut în scop caritabil. Mihai are nevoie de un scaun cu rotile de 2700 de EURO. AFLĂ CUM POȚI AJUTA:

Zeci de bistrițeni, mari și mici, s-au adunat duminică la Livezile, la un eveniment caritabil organizat de Asociația Anisia. Copiii și adulții prezenți s-au întrecut la diferite concursuri. Ei au vrut să îl ajute pe Mihai să își îndeplinească o dorință. A rămas imobilizat în urma unui accident, iar acum are nevoie de un scaun cu rotile de 2700 de euro.

Poiana Corbului din Livezile a găzduit duminică un eveniment pe cât de nobil, pe atât de frumos. Asociația Anisia a apelat la bunăvoința bistrițenilor pentru a aduna banii necesari pentru achiziția unui scaun cu rotile performant. Zeci de bistrițeni au profitat de vremea frumoasă și au petrecut câteva ore împreună cu copiii, alături de organizatori.

Copiii au fost, de departe, cei care au înveselit atmosfera: s-au întrecut în a alerga și s-au dat pe tobogane contra timp. De asemenea, au tras cu arcul și cu mingea la țintă. Au participat la probe de îndemânare cu pahare cu apă și baloane. La sfârșitul activităților, organizatorii i-au premiat cu diplome și jucării.

Și adulții au avut parte de distracție pe măsură: unii dintre aceștia au participat la un concurs de pescuit. Este vorba despre ”Cupa Anisia DA (Disabilitate – Activitate). Cei care și-au depășit adversarii prin noroc, voie bună și abilitate, au fost declarați câștigători. Locul 1 a fost adjudecat de Maier Cristian,  membru al Asociației Naționale a Surzilor din România (ANSR). Premiul al doilea a revenit lui Marton Istvan, iar pe locul al treilea s-a clasat Safarimesari Mostafa.

Toate acestea, pentru a-l ajuta pe Mihai. El este un fost sportiv de performanță, care a rămas imobilizat într-un scaun, după ce a suferit un accident. Acum, Mihai are nevoie de un scaun cu rotile mai performant.

Dacă doriți să ajutați, puteți  să contactați – Asociatia Anisia – la numărul de telefon 0753 620 199. Contul bancar pentru donații este:  RO25BRDE060SV42865060600, deschis la BRD Group. La detalii și mențiuni scrieți cuvântul ”Donație”. Contul este deschis pe numele: Asociația Anisia.

 

Sponsorii evenimentului de la Poiana Corbilor sunt:

  • Delicepan
  • Panoramic Colibița
  • Amicii Building
  • Pensiunea Zâna Munților
  • Sepia Print
  • Tricorama
  • Carpetino Clean
  • Universul jucăriilor
  • Metacris Design
  • Gelateria Aniela
  • Atelierul de zâmbete.

Parteneri:

  • Asociația de scleroză multiplă Bistrița
  • Asociația Iubirea Pentru Om
  • Asociația Orașul Mariei
  • Asociatia Autism Europa Bistrita
  • Fundația Inocenți
  • Asociația Handicapaților Fizici Bistrița

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos: