18.2 C
Bistrița
joi, septembrie 11, 2025

O firmă de prelucrare lactate și-ar fi făcut un „obicei” din a arunca zer în pârâul din localitate

Mai mulți localnici se plâng că în comună miroase… a lapte stricat! O firmă de prelucrare produse lactate ar arunca zerul în pârâu. Cei de la Mediu susțin că firma a mai fost amendată pentru așa ceva.

O postare online a stârnit, zilele trecute, numeroase reacții negative. Localnicii din Lechința se plâng că în comună le miroase a lapte stricat.

Oamenii spun că firma de prelucrare a laptelui alege, uneori, să arunce zerul pe pârâu, iar în zilele calde mirosul este insuportabil.

Acest râu trece prin mijlocul satului. Proprietarul lăptăriei are recipiente speciale pentru a capta zerul, dar preferă să îi dea drumul în râu. Când e cald afară, miroase groaznic !! Cei de la Mediu, așa cum vin și pleacă! Nu se iau măsuri! În loc de apă, curge zer pe pârâu, după cum se vede și în poza pe care am preluat-o de la un locuitor”, ne-a scris un cititor Bistrițeanul.ro

Reprezentanții Agenției de Mediu susțin că au mai aplicat sancțiuni în zonă.

Noi am mai avut sesizări de poluare acolo. Și am mai dat amenzi. Deși, firma are recipiente de captare a zerului. Dar dacă mai fac astfel de haiducii, e clar că trebuie mers rapid și amendați. Noi nu am fost informați, dar Garda de Mediu va trebui să meargă în zonă să vadă”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, șeful APM Bistrița, Sever Roman.

Cei de la Garda de Mediu au promis controale.

Nu avem nicio sesizare recentă cu privire la așa ceva. Dar vom merge să vedem despre ce e vorba și să luăm măsurile care se impun”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, comisarul Gabriel Petraș de la Garda de Mediu.

În zonă ar exista două firme de prelucrare a laptelui. Reporterii Bistrițeanulo.ro au încercat să ia legătura și cu primarul Romeo Florian, dar până la momentul publicării acestui articol nu au reușit.

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. Ar fii bine să mergeți în control, cei de la Mediu peste 2-3 zile cind dispare culoarea albă a pîrîului,… Și constatați că totul e în regulă.. Mai luați și voi, o smintina, un caș…

  2. Ce sesizare mai vreti tovarasi ? Pe acest caz trebuia sa zburati cat de pepede la Lechinta cu APM cu tot. Se stie asta de ani de zile numai cate ati primit de la pescari insa moliciunea acestor institutii de mediu este proverbiala. Nu ati reusit de ani buni sa faceti ordine acolo facandu-va ca nu stiti sa aplicati legea. Nota doi !

  3. Nu doaŕ in Lechinta se arunca zerul și fabrica de lapte din comuna Teaca face acelasi chestie arunca zerul intre statele Teaca și Ocnita și cum citeam mai in sus se arunca de ani buni și nimeni nu ia nici o masura, cand treci prin zona miroase a „Mortaciune” din pacate asta este tara in care trăim în loc să păstrăm curățenia și aerul curat ne batem joc😔

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos:

Cele mai noi modele Škoda vin la Bistrița, la Caravana Škoda 2025

Caravana Škoda 2025: În 27 și 28 septembrie, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) se va transforma într-un adevărat showroom în aer liber, unde pasionații de mașini și familiile bistrițene sunt invitați să descopere cele mai noi modele Škoda, să participe la test drive-uri și să se bucure de surprize, concursuri și premii atractive.

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos: