18.8 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

Nimic deosebit, decât consum de droguri la Hustle Music Festival

Hustle Music Festival s-a lăsat cu dosare penale și amenzi pentru trafic și consum de droguri. Jandarmii prezenți la festival au identificat 6 astfel de infracțiuni.

Un aspect deloc de neglijat al evenimentelor la care participă tinerii, vizează comportamentul acestora privind consumul de droguri. Se pare că festivalul din ultimele zile de la Bistrița le-a deschis unora ”pofta” de a priza.

Jandarmii au fost și de această dată pe fază și i-au amendat pe petrecăreți. Totodată s-au întocmit și 6 dosare penale pentru abateri de la legislația privind traficul și consumul de droguri.

Traficul și consumul, atât de obișnuite, încât ce s-a întâmplat la festivalul Hustle Music Festival de la Bistrița, a fost ”nimic”. Cel puțin așa sugerează Gruparea Mobilă de Jandarmi „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș, prezentă la eveniment.

Hustle Music Festival s-a încheiat, după patru zile de concerte și evenimente culturale în Bistrița, fără a fi înregistrate evenimente deosebite.

În urma acțiunilor de prevenire și de combatere desfășurate de jandarmi au fost constatate în total 4 de contravenții și 6 infracțiuni. Pentru siguranța participanților la evenimente, efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș și din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud au patrulat și intervenit în caz de nevoie și au desfășurat și activități de prevenire și combatere a faptelor antisociale.

Cu toate acestea, conform competențelor ce le revin, jandarmii au constatat un număr de 6 fapte penale care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Pe linie contravențională, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și publice, din care 3 avertismente și o amendă in valoare de 200 lei.”, au transmis reprezentanții jandarmilor din Târgu Mureș.

Sursele Bistrițeanul.ro spun că alături de petrecăreți au fost și cei de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud, care au subliniat ideea distracției fără droguri. Se pare, însă, că nu a fost suficient.

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. Mda … Cum a fost… Cum nu a fost … Orașul ăsta trist a înviat 4 zile… Ai văzut autobuze pline cu tineri, nu ca de obicei 5 babe!!! Au venit tineri din toată țara și și-au cheltuit bănuții in acest burg superb care nu adună atâta lume nici moca la evenimentele primăriei!! Scrieți de drogați dar poliția prinde tot atâția Intr un weekend la volan!!!

    PS : cea mai tare chestie este că au reușit fără ajutorul „presei” …. Deci se poate promova ceva și fără bistriteanul…istorie

  2. Incredibil cat de mare e diferenta. Acum se desfasoara Festivalul George Enescu la bucuresti si urmaresc concertele in transmisiune live. Sa vezi ce diferenta de mediu social, anturaj, ambianta, de muzica si de arta nici nu spun. Slava Domnului ca am ales sa ascult muzica clasica si nu mizerii din astea ca sa fiu inconjurat numai de drogati. Rap sucks!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: