13.7 C
Bistrița
vineri, mai 3, 2024

Veste bună! Bistrița va avea o centură ocolitoare până la urmă. Pe unde va trece:

Centura Bistriței se face până la urmă și ar putea fi inclusă pe Lotul 2 al Autostrăzii Nordului, Baia Mare – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava. Traseul centurii ar începe de la Sărata și ar continua cu Monariu, Budacu de Jos, Jelna, Livezile.

Planuri pentru realizarea Centurii Bistrița au fost multe și deocamdată în zadar. Proiectul, însă, nu s-a materializat, deși se discută despre el de cel puțin un deceniu. Ultima mișcare a autorităților locale și județene a fost să o includă în Autostrada Nordului, care leagă Baia Mare de Bistrița și Bistrița de Vatra Dornei și respectiv Suceava.

Varianta ocolitoare a Bistriței a fost inclusă inițial în Lotul 1 – Baia Mare – Bistrița, a Autostrăzii Nordului. Licitația privind elaborarea studiului de fezabilitate și întocmirea proiectului pentru acest lot se va relua pe 25 octombrie, după ce în prima fază a fost anulată din cauza contestațiilor.

Centura ocolitoare a Bistriței a fost pusă la Lotul 1 inițial, lot care începea la Baia Mare și ajungea la Bistrița. Acum acest lot a fost împărțit în două: Baia Mare – Dej și Dej – Bistrița. S-a reluat procedura de licitație. Iar varianta ocolitoare este în prezent pe lotul nou Dej-Bistrița”, a declarat primarul Ioan Turc, pentru Bistrițeanul.ro

De data aceasta, autoritățile locale cu cele județene au ajuns la un acord. S-a convenit ca centura Bistriței să fie parte a tronsonului Dej-Bistrița.

Edilul Ioan Turc a precizat că varianta discutată cu CNAIR și cu președintele Emil Radu Moldovan este cea mai fezabilă.

„Această variantă este mai ușor de abordat din mai multe considerente: avem mai puține proprietăți. Apoi, e vorba și despre geografia terenului, drumul spre Năsăud și zona Maramureșului… Am convenit împreună cu președintele Emil Radu Moldovan și cu cei de la CNAIR că varianta sudică e cea mai ușor de realizat” a mai spus primarul Bistriței, Ioan Turc.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, discuțiile privind varianta ocolitoare a municipiului Bistrița vor fi analizate la Ministerul Transporturilor și CNAIR.

Mai mult, președintele Emil Radu Moldovan a prezentat și traseul pe care îl va urma centura municipiului.

Abia aştept să vedem când se semnează contractul pentru proiectare şi execuţie la Autostrada Nordului, tronsonul Bistriţa – Vatra Dornei, pentru care se lucrează la studiul de fezabilitate.

Din păcate, pe Lotul 1, Baia Mare – Bistriţa am fost ghinionişti. Licitaţia a fost anulată în urma contestaţiilor. Am înţeles că în 25 octombrie are loc redepunerea ofertelor.

În urma analizelor care se fac la Ministerul Transporturilor, vom vedea cum reuşim – şi eu şi domnul primar Turc – să ducem centura Bistriţei din Lotul 1 în Lotul 2, care e deja în lucru.

Urmează să vedem dacă vom primi aprobările de la minister, să putem muta centura în lotul 2.

Am avut o discuţie şi cu cei doi primari, de la Budacul de Jos şi de la Livezile. Avem un traseu care nu ridică potenţiale conflicte – din Sărata, prin Monariu, Budacu de Jos, Jelna, la Livezile. Ar urma să ieşim exact la nodul rutier dintre Livezile şi Rusu Bârgăului, acolo unde pleacă de fapt Lotul 2, Bistriţa-Vatra Dornei”, a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

ARTICOLE SIMILARE

8 COMENTARII

  1. Copilul cu prea multe moaşe rămâne cu buricul netăiat. Răducu ar face mai bune să nu-si mai bage nasul pentru ca a fost si el părtas la gândirea inteleaptă a colegului său de partid , Ovidiu Cretu, fiind impreuna sustinători inversunati ai variantei (ne)ocolitoare 2-Sud prin padurea Codrisor. Acum din nou se bagă ca musca-n lapte desi primarul Ioan Turc spunea in luna iulie imediat după anularea licitatiei că Centura ocolitoare a Bistriței nu are legătură cu lotul contestat. Varianta ocolitoare a municipiului Bistrița este parte componentă a Lotului 2 din Autostrada Nordului, Bistrița – Vatra Dornei, pentru care în 10 martie s-a semnat contractul de elaborare a studiului de fezabilitate.
    Ofertantul declarat câştigător pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent Lotului 2, Bistriţa – Vatra Dornei, este SC Explan SRL din Cluj-Napoca, valoarea contractului fiind de 15.793.026,12 lei fără TVA.
    Primăria Bistrița a semnat cu CNAIR un acord de colaborare pentru realizarea proiectului ”Varianta de ocolire Bistriţa”.
    Asadar, există sanse ca după finalizarea studiilor de fezabilitate să poată fi demarate mai repede lucrarile la centura Bistriței pe traseul: DN17 – Sărățel – Monariu – Budacu de Jos – Jelna – Ghinda –Livezile.

  2. În sfârșit s-a ajuns la mult doritul consens.Felicitări tuturor celor ce au lăsat orgolii și interese și vor face posibil ca această centură să devină realizabilă.Este cea mai normală cale!Dumnezeu să ne ajute s-o vedem împlinită!

  3. Această autostradă nu se va face niciodată. Este praf în ochi ca de obicei, se vor mai face zeci și zeci de SF, pentru că e vorba de „supt” bani publici.

  4. Centura ocolitoare se va face pe traseul cel mai corect care nu defriseaza padura Codrisor aflata la 50m de Strandul Mun.Bistrita Civica a indicat corect traseul in urma cu 8 ani. Daca administratia locala si Jud. conlucreaza va iesi un lucru bun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: