21.9 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 4, 2026

FOTO: Bistrița Folk 2021, un festival pentru toți cei care refuză să îmbătrânească

Timp de aproape patru ore, bistrițenii s-au bucurat vineri și sâmbătă seara, la Centrul Cultural Municipal din parc de muzică aleasă și poezie. „Folkul nu este neapărat muzica celor care au fost odată tineri. Ci a celor care refuzăm să îmbătrânim… Mulțumim Florin Săsărman pentru ceea ce faci!”, a transmis primarul Ioan Turc.

Gala Bistrița Folk 2021 s-a desfășurat vineri și sâmbătă la Bistrița, după ce anul trecut, din cauza pandemiei, festivalul nu s-a organizat.

Unul dintre cele mai longevive festivaluri de folk din țară a ajuns la ediția cu numărul 19. Florin Săsărman, inițiatorul evenimentului, a făcut oficiile de gazdă, reamintind că demersul a luat naștere la Bistrița în 2002.

Bistrița Folk a trecut de vârsta majoratului. Putem spune că este pe picioarele lui, de-acum… Cred că ne amintim cu toții. Mergeam la Cenaclul Flacăra pentru muzică bună, pentru poezie bună, pentru sentimentul de libertate. Chiar dacă perioada era destul de uscată din punct de vedere cultural. Noi, iubitorii de folk avem câteva trăsături comune… Folkul este muzica nu neapărat a acelor care au fost odată tineri, ci a celor care refuzăm să îmbătrânim… Mulțumim Florin Săsărman pentru ceea ce faci!”, a transmis primarul Ioan Turc.

Toni Vlad, organizator a nouă ediții de Colibița Folk Fest, a fost cel care a spart gheața. Toni Vlad și-a prezentat pe scurt albumul înregistrat în 2020, la Electrecord. Un album de folk rock, blues și jazz pe care iubitorii de folk l-au putut achiziționa din holul Centrului Cultural Municipal.

Vineri, pe scena Centrului Cultural Municipal au urcat la început Vali Șerban & Ziua de mâine.

Angela Mariașiu, Dinu Olărașu, Emeric Imre & Marius Roje au continuat seria concertelor, la Centrul Cultural Municipal.

Seara s-a încheiat cu recitalul lui Ducu Bertzi – într-o formulă senzațională, alături de Constantin Neculae și Mihai Neniță la vioarăRecitalul poate fi urmărit AICI.

A doua zi la Bistrița Folk 2021 a debutat cu lansarea unui albul al grupului Ecoul.

Seria recitalurilor a început cu Diana Porca. Tânăra este acum studentă la Arhitectură, în București și a câștigat marele trofeu al festivalului.

Au urcat pe scenă pentru a susține recitaluri Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici & Teo Boar, grupurile ECOU ȘI OCRU și Adrian Ivanițchi.

Gala BISTRIȚA FOLK 2021 este organizată de Primăria Municipiului Bistrița, Centrul Cultural Municipal Bistrița și Asociația Culturală România din inima mea, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.

Sponsori principali: Ecomas Energosystem Bistrița și Arhicris Logistic Bistrița.

Sponsori: Equal SRL, Lechburg, Pombis SA și Izvorul Minunilor.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.