14.5 C
Bistrița
marți, iulie 7, 2026

„Cadoul” Primăriei Bistrița de sărbători: taxă dublă la gunoi. Cât vom plăti în 2022

Consilierii locali au aprobat ieri un proiect de hotărâre ce prevede dublarea taxei pe care bistrițenii o vor plăti la gunoi. Astfel, dacă până acum bistrițenii plăteau 6,6 lei pe lună/persoană, începând din 2022 vor plăti 11,5 lei/persoană/lună.

În cadrul ședinței de Consiliu Local de ieri a fost aprobat un proiect de hotărâre ce vine să stabilească taxele speciale ce vor fi plătite de bistrițeni în 2022. Printre ele se numără și cea la salubritate, care practic se dublează.

Astfel, de la 6,6 lei pe lună cât este în prezent, aceasta crește la 11,5 lei/persoană/lună. Pe an, o familie cu trei membri ajunge să plătească 414 lei, doar la gunoi. Și persoanele juridice plătesc aceeași taxă.

Excepție fac persoanele care iau ajutor pentru încălzirea locuinței, care plătesc vechiul tarif: 6,6 lei/persoană/lună. Sunt scutiți de la plata taxei veteranii de război, văduvede de război și văduvele necăsătorite ale veteranilor de război, precum și persoanele cu handicap grad, cu invaliditate.

Printre consilierii care au criticat această majorare s-a numărat Ștefania Stere (PMP), care a precizat:

„Deși am solicitat colegilor consilieri să rămânem la același tarif, bineînțeles că cei din PNL si USR au votat pentru creșterea taxei. Oare când veți vota și pentru oameni, nu doar cum spune partidul??? Eu am votat impotriva majorărilor, conștientă de greutățile oamenilor, iar voi ați votat impotriva bistrițenilor”.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Cred ca e vorba despre o dezinformare… cam tot atata era taxa speciala de salubritate si inainte… doar că ea a fost subvenționată de la bugetul local.. adică diferența era platită, era suportată de catre autorități… iar acum cel mai probabil s-a renuntat la acea subvenție…. haideti sa fim corecti… nu e vorba despre nicio majorare…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: