29.6 C
Bistrița
joi, august 6, 2026

SUPERCOM: Curățenia și întreținerea, asigurate de Supercom, 24 de ore din 24, la Zilele Bistriței

Supercom a desfășurat timp de patru zile, 24 de ore din 24, activități de întreținere a zonelor în care s-au desfășurat evenimentele dedicate Zilelor municipiului Bistrița.

Într-un comunicat de presă, Supercom SA a transmis că – „în toată perioada aceasta, cetățenii s-au putut bucura într-un mediu curat de activitățile organizate în orașul lor.

Curățenia a fost asigurată de Supercom prin angrenarea aspiratoarelor mecanice, a periilor mecanice si electrice pe timp de noapte și de zi, dar si a unui număr mare de angajați. Prezența acestora a fost indispensabilă, în condițiile în care a fost necesară golirea sacilor și a coșurilor stradale din 10 în 10 minute.

Zona de interes in care serviciile noastre au fost asigurate în permanență a fost Pietonalul Liviu Rebreanu și Piața Centrală. De aici au fost colectați peste 150 de saci de deșeuri în fiecare zi. Este echivalentul a 4 tone în 4 zile. 

Întreaga noastră responsabilitate, disponibilitate și profesionalism vor fi asigurate în continuare, în interesul comunității bistrițene”, au mai transmis cei de la Supercom.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: