1.2 C
Bistrița
duminică, februarie 1, 2026

FOTO/VIDEO Simone Tempestini, pilotul care deține supremația Campionatului Național de Raliuri de 7 ani, a făcut spectacol pe 4 roți la Rombat

Simone Tempestini, pilotul de curse care a câștigat 7 ediții ale Campionatului Național de Raliuri, a fost prezent astăzi la Bistrița, unde a făcut o demonstrație cu mașina sa de curse, în curte la producătorul Rombat, a cărei imagine este.

Simone Tempestini, pilotul de curse de 28 de ani care a câștigat nu mai puțin de 7 ediții ale Campionatului Național de Raliuri a fost prezent astăzi la Bistrița, la inaugurarea clădirii administrative modernizate a producătorului de baterii.

Prezența campionului la Bistrița nu este întâmplătoare, acesta fiind imaginea producătorului de baterii, care îl și sprijină la competiții.

„A fost un an bun pentru mine și rezultatele pe care le-am avut în acest sezon se datorează în parte ajutorului și sprijinului echipei Rombat. În acest an am făcut lucruri frumoase împreună. Am obținut rezultate în premieră pentru un echipaj românesc”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, Simone Tempestini.

Acesta nu a venit cu mâna goală, ci și-a adus și mașina de curse, cu care a făcut o demonstrație chiar în curtea fabricii. Copiloți i-au fost chiar trei muncitori din fabrică, în urma unei trageri la sorți.

 

Simone Tempestini a dăruit producătorului de baterii un combinezon purtând semnătura sa, care va fi înrămat și pus la loc de cinste în fabrică.

Tempestini, italianul cu buletin de Cluj, a reușit cea mai bună clasare a unui pilot român din istoria Campionatului European de Raliuri. Acesta s-a clasat pe locul al treilea în clasamentul general al campionatului, după etapa a patra a sezonului.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: