31.3 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 27, 2026

FOTO – Peste 1000 de prichindei au împodobit bradul, retrăind Crăciunul tradițional de pe vremuri la Grădinița Nr. 1 Năsăud

Zeci de cadre didactice și sute de prichindei au răspuns provocării lansate de educatoarele  Grădiniței Nr 1 din Năsăud. 

88 cadre didactice care coordonează 1075 copii (antepreșcolari, preșcolari și școlari din ciclul primar) de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 din Năsăud au împodobit câte un brad tradițional.

A fost provocarea proiectului județean „Români în Țara Năsăudului”, aflat la a II-a ediție.

Inițitorii proiectului și-au propus să aducă în prim plan Crăciunul tradițional, așa cum era sărbătorit odinioară de bunicii și străbunicii micuților noștri învățăcei.

Din juriu au făcut parte creatoarea populară dr. Linul Virginia, inspectorul școlar profesor Violeta Rogozan și profesoara Alexandra Reman. Ele au avut de îndeplinit dificila misiune de a aprecia 55 de videoclipuri, excepțional realizate. Videoclipurile au fost trimise la Năsăud din județele Bihor, Mureș, Maramureș și Bistrița-Năsăud.

Într-un cadru de sărbătoare, cald și prietenos, cu miros de cetină și turtă dulce, au fost decernate și premiile câștigătorilor. 

Cea mai mare bogăţie a omenirii sunt copiii. Dacă i-am învăţat pe copiii noştri versuri din cântecele vechi, paşi din dansul strămoşilor noştri, înseamnă că am sădit în sufletele lor unul dintre cele mai frumoase sentimente. Copiii merită să înţeleagă că prezentul este valoros numai împreună cu trecutul. Fiindcă astfel îmbinate prezintă o garanţie pentru viitor… 

Datoria noastră este să promovăm respectul şi interesul faţă de tradiţiile culturale în rândul preşcolarilor. Să le insuflăm cunoaşterea zonei geografice şi a tradiţiilor culturale specifice zonei noastre.

Activităţile educative trebuie să-i sensibilizeze pe copiii mici. Să le bucure privirea, să-i plimbe în afara spaţiului supraurbanizat. Să-i ducă pe firul întoarcerii la arta populară (căci, vorba poetului, „veşnicia s-a născut la sat…”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro coordonatorul proiectului, prof. învățământ preșcolar Ana-Maria Ilieș, de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1, Năsăud.

Prof. Ana-Maria Ilieș ne-a mai explicat că ideea proiectului a avut în centru una dintre tradițiile importante ale Crăciunului: împodobirea bradului. 

Este una dintre tradițiile mai noi ale românilor adusă de regele Carol care a împodobit bradul prima dată la curtea regală în anul 1866.

De atunci obiceiul s-a răspândit foarte repede în casele românilor din toată țara. Fiecare îl împodobea cu ceea ce avea mere, nuci, covrigi și turtă dulce. În cadrul proiectului nostru i-am provocat pe copiii și cadrele didactice din județele Bihor, Mureș, Maramureș și Bistrița-Năsăud să filmeze acest obicei, implicându-se astfel în proiect.

Mulțumim tuturor pentru participare și implicare. Mulțumim pentru sprijin și doamnei inspector pentru Educație timpurie profesor Emiliana ChiraCu mare drag vă așteptăm și la următoarele ateliere! Sărbători cu pace și lumină!”, a mai transmis prof. Ana-Maria Ilieș,.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...