1.8 C
Bistrița
duminică, martie 15, 2026

Arme din Al Doilea Război Mondial, găsite într-o casă din Beclean

Un bărbat din Beclean a găsit două arme vechi de zeci de ani care par că ar sta în anexa casei din timpul  celui de-al Doilea Război Mondial.

Armele găsite de polițiștii Biroului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase se aflau într-o stare avansată de degradare. Polițiștii criminaliști continua cercetările și verificările în urma denunțului și au extras armele din imobil.

Polițiștii atrag atenția cu privire la faptul că manevrarea unor astfel de obiecte, de către persoane neautorizate, poate avea consecinţe grave, de natură să pună în pericol viaţa, sănătatea unor persoane sau integritatea unor bunuri. Dacă vă confruntați cu astfel de situații, anunțați imediat!

„La data de 3 ianuarie a.c., un bărbat de 33 de ani a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, a găsit, într-o anexă a unui imobil situat în Beclean, 2 arme.

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au ridicat cele 2 arme letale care se aflau într-o stare avansată de degradare și care, cel mai probabil, provin din cel de-al doilea război mondial. Acestea au fost ridicate, împreună cu polițiști criminaliști, în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase continuă verificările”, a anunțat IPJ BN.

ATENȚIE!

  • Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul ori folosirea materiilor explozive sau orice alte operaţiuni, precum circulaţia acestora, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 7 ani; tentativa se pedepseşte.
  •  Deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă;
  • Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiuni privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepseşte cu închisoare la unu la 5 ani.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...