21.1 C
Bistrița
duminică, iulie 27, 2025

La mulți ani, Copacul de Cafea! Toată lumea este invitată la mișcare și voie bună. Care este ultima zi de înscrieri

Aniversare – în familia Copacul de Cafea! În luna aprilie se împlinesc 7 ani de activitate care vor fi sărbătoriți alături de comunitatea care îi susține în frumoasa poveste. Cei prezenți la START au parte de o surpriză!

Întâmpinat cu entuziasm încă din prima zi de funcționare, Copacul de cafea din Bistrița a crescut văzând cu ochii. Va împlini curând cei „7 ani de acasă” și este gata de noi provocări.

Pe lângă produsele savurate deja cu poftă, evenimente caritabile și ambianța plăcută, cei de la Copacul de cafea sunt în continuare promotorii unei vieți active și sănătoase.

În 9 aprilie, cu ocazia împlinirii celor 7 ani de activitate, evenimentul nu putea fi marcat mai frumos decât prin mișcare, asezonată cu cafea aromată și bună dispoziție.

7 kilometri pentru 7 ani de Copac

Aniversarea îi va surprinde pe Via Transilvanica alergând sau mergând la pas, alături de restul invitaților.

La finalul traseului de 7 km, cu toții își vor recăpăta forțele gustând din preparatele tradiționale special pregătite, se vor bucura de muzică și de priveliștea naturii.

Startul se dă din Mureșenii Bârgăului, mai exact din fața Centrului de Informare Turistică / Căminul Cultural.

Cei care doresc să le fie alături, pot alege una dintre următoarele opțiuni:

  • START Alergare 7 km – ora 13:00 (în total 14 km dus-întors)
  • START Drumeție 7 km – ora 13:10 (în total 14 km dus-întors)

„Surpriza startului de la ora 13:00 va fi un om drag, un om simplu, direct și cu umor”, au anunțat organizatorii.

Limita locurilor este de 100 de persoane. Se merge pe premisa primul venit, primul servit.

Înscrierile se fac între 27 martie – 3 aprilie, la Copacul de cafea din Piața Unirii, nr. 49.

„Sunteți bine veniți cu toții! Nu e concurs, nu urcăm pe podium, este doar o adunare generală a comunității din jurul Copacului de cafea. Hai să petreci alături de noi în 9 aprilie!” este mesajul transmis de organizatori.

Adela Cosma

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

DE NERATAT: Descoperă secretele pizzei perfecte de la maestrul Chef Toderaș Mircea, într-un show culinar marca Colina Restaurant & Events din Unirea!

Vrei să înveți să pregătești cea mai bună pizza din viața ta, cu care să-i răsfeți...

Materom Automotive Bistrița lansează o ofertă dedicată siguranței la volan

Materom Automotive Bistrița lansează o ofertă dedicată siguranței la volan: Super reducere la schimbul complet al plăcuțelor de frână, pentru modelele Škoda fabricate între anii 2018 și 2020.

BISTRIȚA, zona Subcetate: Apartamente la 82.000 Euro inclusiv TVA, în Ansamblul Rezidențial Valea Românească

Primul bloc din Ansamblul Rezidențial Valea Românească, din zona Subcetate, lângă magazinul Penny, este gata! Cele...