-0.3 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

Ostermarkt – Trei zile cu savoare săsească la Bistrița! Ce vei găsi în cadrul Târgului de Paște

Târgul de Paşte al saşilor – Ostermarkt, cu o tradiţie veche de peste 900 de ani, poposește în weekend la Bistriţa! Se anunță trei zile în care atmosfera burgului de odinioară va reînvia…

Weekendul acesta, povestea se brodează la Bistrița. Orașul se transformă în burgul de altădată cu ocazia Târgului de Paște al sașilor, Ostermarkt, cu o tradiție ce dăinuie de peste 900 de ani.

Membrii comunităţii săseşti din Bistriţa au transmis acest obicei din generaţie în generaţie, până în primii ani ai perioadei comuniste şi l-au reluat apoi, în urmă cu 20 de ani, cu sprijinul autorităţilor locale.

În perioada 31 – 2 aprilie în centrul orașului vor avea loc diverse activități cu tematică pascală. Într-un decor tradițional, învăluit în muzica specifică, pe lângă accesorii și decorațiuni de Paște, se vor picta ouă, însoțite de alte creații unicat. De asemenea, bunătățile realizate cu multă măiestrie de artizanii și producătorii locali vor da ,,gust” evenimentului. Nu vor lipsi nici dansurile săsești pentru a anima atmosfera.

Sâmbătă, 1 aprilie, la ,,Căsuta lepurașilor”, mai exact foișorul central de lângă Biserica Evanghelică va avea loc un atelier de pictat ouă cu Silvia Țogorean, începând cu ora 11:00.

De la 12:00 pietonalul va fi luat la pas de parada ansamblurilor artistice, iar de la 12:15 va răsuna spectacolul de muzică si dansuri tradiționale germane oferit de Ansamblurile Vergissmeinnicht, Vergissmeinnicht Junior Bistrița și Fanfara Harmonie Bistrița.

Pe parcursul celor trei zile meșteșugarii și micii producători din diferite colțuri ale județului își vor expune bunătățile la căsuțele din lemn ce împrejmuiesc Biserica Evanghelică. Bucatele alese, majoritatea scăldate în savoarea săsească sau ungurească vor completa cum nu se poate mai bine întreg tabloul festiv.

,,Ducem mai departe tradiția păstrată de peste 900 ani în cetatea noastră. Târgul de Paște al sașilor – Ostermarkt din acest sfârșit de săptămână – 31 martie – 2 aprilie aduce în Piața Centrală și pe Pietonal atmosfera burgului de odinioară, în preajma Sărbătorilor Pascale: ouă pictate și decorate în moduri tradiționale și cu tușe moderne, accesorii și decorațiuni de Paște, însoțite de alte creații și bunătăți realizate cu multă pasiune de artizanii și producătorii locali, acompaniate de muzica și dansurile săsești”, transmit organizatorii.

Evenimentul este organizat de Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud” în partenerat cu Forumul Democrat German din Bistrița.

Adela Cosma 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: